Investitorii au subscris după patru zile 5,26% din acțiunile puse în vânzare în cadrul ofertei derulate de stat la Transelectrica București (TEL).
Rata de participare a fost mai mare pe tranșa investitorilor mici, care au subscris 8,66% din acțiunile destinate acestora, în timp ce tranșa destinată investitorilor mari a fost subscrisă în proporție de 4,88%.
Cele mai mari subscrieri sunt așteptate însă în ultimele două zile din ofertă, investitorii așteptând să vadă interesul investitorilor față de ofertă, discountul de preț din ultimele zile ale ofertei față de cel din piață precum și condițiile generale de pe piețele bursiere.
Investitorii mai au timp până pe săptămâna viitoare, pe 27 martie să subscrie în cadrul ofertei Transelectrica prin care statul a scos la vânzare un pachet de 15% din acțiuni.
Prețul minim din ofertă este de 14,9 lei/unitate, iar titlurile Transelectrica s-au tranzacționat ultima dată pe bursă la un preț de 16,5 lei/unitate.
Bursa a pus în premieră la dispoziția celor interesați să participe la oferta publică Transelectrica București (TEL) o adresă la care pot să vadă în timp real gradul de participare a investitorilor la ofertă pe tranșa mică cât și pe tranșa mare.
Nivelul subscrierilor din ofertă și prețurile la care au fost plasate ordine de subscriere pot fi consultate AICI.