Doi oficiali de top ai Troicii credi­torilor internaționali au recunoscut că au greșit cifrele în cazul primului bailout al Greciei, dar au pasat responsabilitatea eșecului programului asupra miniștrilor de finanțe din zona euro, cei care iau deciziile finale, și asupra guvernului de la Atena.

Cei doi oficiali Klaus Masuch și Servaas Deroose au fost audiați de parlamentarii europeni, al căror lider consideră că prin planurile elaborate la rece de tehnicieni nealeși Troica „a făcut mai mult rău decât bine“ în țările cel mai dur lovite de criză, iar cineva trebuie tras la răspundere, scrie EUobserver.

Masuch este un economist german care prezidează “divizia țărilor din UE” a BCE. El a fost văzut de multe ori la Atena și Dublin în misiunile Troicii din Grecia și Irlanda.

Deroose este economist flamand și director general adjunct al Comisiei Europene. El s-a implicat în proiectarea primului bailout al Greciei, din 2010, și a fost până în 2011 șeful programului pentru Grecia din partea CE.

Deroose și Masuch le-au explicat parlamentarilor că ei au contribuit doar cu „expertiza tehnică“, iar adevărata putere de decizie aparține miniștrilor de finanțe din zona euro, Eurogrupul. Aceștia decid câți bani primește o țară și în ce condiții. Însă Troica este cea care le livrează miniștrilor prognozele economice, scenariile și cifrele de care au nevoie pentru a lua decizii. Iar în cazul Greciei prognozele au fost „pe lângă“, au recunoscut Masuch și De­roose. Amândoi au învinovățit gu­vernul de la Atena că le-au furnizat ci-fre incorecte în 2010. „Factori externi pre­cum acutizarea crizei economice globale, instabilitatea politică din Grecia și lipsa responsabilității pentru reforme au mărit costurile sociale“, a explicat Masuch.
 

S-a pus prea puțin accent pe competitivitate

Grecia nu este un caz izolat. La începutul acestui an FMI a recunoscut că așa-numiții multiplicatori – elemente ale formulelor pe care instituția le-a folosit pentru a face prognoze eco­nomice în timpul crizei din zona euro – au fost greșiți deoarece au subestimat impactul austerității asupra economiei.

Oficialii Troicii au recunoscut în fața parlamentarilor că toți au lucrat cu aceleași numere greșite. „Toate proiecțiile macroeconomice se bazează pe un set comun de proiecții și multiplicatori. Folosim același set cu FMI, astfel avem abordări similare“, a spus Deroose. El a explicat că în primul program de bailout al Greciei s-a pus prea puțin accent pe competitivitate, iar stabilitatea financiară a sectorului bancar ar fi trebuit avută mai mult în vedere atunci când s-au făcut planuri pentru restructurarea și recapitalizarea băncilor.

Pentru Masuch, „surpriza“ a fost măsura în care „interese vaste“ au încercat să „evite, întârzie sau să stopeze reformele“. Audierea a fost primul pas în ancheta Parlamentului.

„Troica a făcut mai mult rău decât bine. Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru încercările nereușite și dezamăgirile uriașe cauzate“, a scris președintele PE Martin Schulz într-un articol publicat de ziarul elen To Vima.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 07.11.2013