Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) intenționează să atragă finanțări în valoare de 150 mil. euro pentru capital de lucru, în condițiile în care estima că odată cu funcționarea integrată cu petrochimia Arpechim va avea nevoie numai pentru materii prime de circa 60 mil. euro lunar.

Oltchim a anunțat luna trecută că a repornit o parte din instalațiile de pe platforma Arpechim, care-i asigură principala materie primă, și a început să pompeze propilenă prin conducta care leagă Arpechim de Oltchim pentru prima dată în ultimele 20 de luni.

Oltchim a raportat în ultimii trei ani pierderi anuale care s-au cifrat la peste 200 mil. lei din cauza imposibilității de a se alimenta cu materie primă de la Arpechim și ca urmare a funcționat timp de circa doi ani la aproximativ 35% din capacitate, potrivit declarațiilor lui Constantin Roibu, care conduce de peste 20 de ani compania. Conducerea combinatului va mai cere acționarilor să aprobe contractarea unor alte împrumuturi în valoare de 100 de milioane de euro pentru finanțarea investițiilor deja demarate, cât și pentru alte investiții care trebuie efectuate în activitatea de petrochimie, dar și pe platforma de la Râmnicu Vâlcea.

Oltchim vrea totodată să închirieze către Linde Gas România un teren de aproximativ două hectare din incinta combinatului pe care furnizorul de gaze industriale ar urma să construiască o fabrică de oxigen azot care să alimenteze cu gaze tehnice unitatea de petrochimie de la Arpechim Pitești.

Acționarul minoritar, nemții de la PCC, care dețin împreună cu fondul Carlson Ventures peste 31% din acțiuni, au propus ca Oltchim să limiteze vânzările de produse prin intermediari la maxim 5% și să înceteze vânzarea către firme din paradisuri fiscale fără acordul acționarilor.