Cu cât o acțiune crește mai mult într-un timp foarte scurt, cu atât este mai probabil să urmeze o scădere mai puternică. Cam așa ar suna legea gravitației pe bursă, iar acțiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) o simt acum din plin.
Titlurile Oltchim au scăzut cu 40% în ultimele patru
ședințe, dintre care în ultimele trei scăderea a fost de aproape
15% (maximul permis pe parcursul unei zile). Scăderile vin după cea
mai spectaculoasă serie de creșteri din istoria BVB.
De la începutul lunii mai, acțiunile Oltchim au crescut de circa 5 ori, cotația atingând nivelul maxim pe data de 14 iunie, când a închis la 2,048 lei (de zece ori peste prețul de la începutul anului).
Niciun broker nu putea explica interesul generat dintr-o dată de acțiunile unei companii care a raportat pierderi uriașe în ultimii trei ani, singurul argument oficial fiind achizițiile derulate de grupul german PCC, principalul acționar minoritar, care a anunțat că va participa la privatizarea combinatului.
Chiar și așa e greu de explicat cum într-o lună și jumătate s-au tranzacționat acțiuni Oltchim de aproape 50 mil. lei, cât în 2008, 2009 și 2010 la un loc.
Ieri, însă, cumpărătorii au dispărut la fel de misterios din piață, iar tranzacțiile au coborât la 55.000 de lei, un rulaj obișnuit până la începutul acestui an pentru Oltchim. Pentru cei care au cumpărat la 2 lei acum începe drama.