SIF Oltenia (simbol bursier SIF5) a convocat acționarii pe 22 septembrie în cadrul Adunării Generale pentru a mandata conducerea societății să înceapă demersurile de listare a BCR, bancă la care SIF5 deține peste 6% din capital, și să înceapă negocierea cu acționarul majoritar al băncii-grupul austriac Erste Group Bank-privind și alte modalități de lichidizare a participației deținute.
Printre variantele de lichidizare propuse de conducerea SIF5 acționarilor se numără: vânzarea parțială a acțiunilor BCR către Erste, participarea SIF Oltenia cu acțiuni BCR la majorarea de capital social al Erste Bank Group, schimb de acțiuni BCR contra acțiuni Erste Group.
Condițiile de vânzare, aport sau schimb vor fi aprobate de Consiliul de Administrație al SIF Oltenia.
Convocarea AGA la SIF5 are loc după ce un grup de fonduri de investiții, reprezentând 5% din capital SIF-ului, au cerut sconvocarea adunării generale la SIF-uri pentru a mandata conducerile acestora să solicite Erste listarea BCR. Prin introducerea pe ordinea de zi a AGA din 22 septembrie a posibilității ca managementul societății să fie mandatat pentru a negocia cu Erste vânzarea parțială a participației sau schimbul de acțiuni, conducerea SIF5 cere acordul acționarilor de lichidiza prin vânzare pachetul de acțiuni la BCR, deși listarea la Bursă a BCR a fost stabilită prin contractul de privatizare a BCR.
Toate cele cinci SIF-uri au primit de la grupul de fonduri de investiții solicitarea de a începe demersurile de listare a BCR, însă doar SIF Oltenia a convocat AGA.
La finele lunii iulie, Consiliul de Administrație al SIF2 a anunțat că solicitarea fondurilor îndeplinește condițiile legale, adică a fost depusă de acționari dețin cumulat 5% din capital, însă nu a convocat AGA până în prezent.