Compania belgiană Omega Pharma, cu afaceri de 800 mil. euro la nivel mondial, care în 2008 a cumpărat Hipocrate 2000, așteaptă în acest an afaceri de 3,8 mil. euro pe piață locală, comparativ cu 3,6 mil. euro anul trecut. “Am furnizat creștere în fiecare an, în condițiile în care mediul de business nu stă foarte bine. Sperăm să menținem trendul. Afacerea din România se află în top cinci țări din cadrul grupului ca ritm de creștere”, a spus Antonio Marinescu, directorul de marketing al Omega Pharma România.

Grupul belgian are afaceri în peste 40 de țări. Compania a luat numele de Omega Pharma România anul acesta în urma unui rebranding, denumirea anterioară fiind Hipocrate 2000. În 2008 Omega Pharma a achiziționat pachetul integral de acțiuni al Hipocrate 2000 și Hipocrate Distribution Group din România, firme care se ocupă de producția și distribuția de suplimente nutritive, parafarmaceutice și cosmetice, tranzacția fiind condiționată de îndeplinirea unor indicatori financiari.

Aceștia au fost realizați, potrivit lui Antonio Marinescu. În urma tranzacției, Florin Mihăescu, fostul proprietar al companiei, și-a păstrat funcția de director general.