Compania de asigurari Omniasig AGI, al carei pachet majoritar de actiuni a fost cumparat chiar in acest an de Omniasig, are ca obiectiv reintrarea in top 10 asigurari generale in urmatorii ani. Compania a intrat in primii 10 in 2002, dar anul trecut n-a mai reusit.
“Vom extinde reteaua de vanzari si vom dezvolta parteneriatele pe care ni le faciliteaza grupul Omniasig”, a explicat Dan Stoian, proaspatul director al companiei. El l-a inlocuit pe Radu Mustatea, care a plecat la societatea de asigurari Unita, detinuta de WienerStaedtische.
Omniasig a devenit in primavara acestui an proprietarul a 50% din actiunile AGI Romania, in urma unei oferte publice de vanzare de actiuni prin care aceasta din urma societate si-a majorat capitalul.
In total, Omniasig a investit 1,5 milioane de euro pentru a ajunge sa detina jumatate din capitalul societatii.
Restul actionarilor sunt Arab German Insurance, Rivta Handesges si Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc, plus alti actionari mai mici.
Dan Stoian considera ca o fuziune intre cele doua companii este unul din scenariile cele mai putin probabile pentru evolutia lor viitoare.
El afirma ca nu va fi nici o confuzie pentru clienti daca vor fi doua companii pe piata care vand polite de asigurare cu aproximativ acelasi nume – respectiv Omniasig si Omniasig AGI.
“Fiecare dintre cele doua societati se adreseaza unor segmente diferite de piata. Omniasig merge mai mult pe mediul urban, pe cand AGI are o piata buna in orasele mici si chiar in mediul rural”, a explicat Stoian.
Omniasig AGI prevede pentru anul acesta o scadere a veniturilor din prime brute subscrise.
“Cauza este intrarea mai tarziu pe piata asigurarilor de raspundere civila auto, pentru ca a primit cu o saptamana mai tarziu autorizatia de vanzare. Efectele indirecte au fost pierderi la asigurarile casco sau property (asigurari de incendiu si alte pagube la bunuri -n.red)”, a explicat Dan Stoian.
Politele RCA reprezinta 25% din portofoliul companiei, iar impreuna cu asigurarile de carte verde si casco ajung la peste 70%.
Pentru 2004 compania asteapta o crestere in linie cu piata a primelor brute subscrise, adica 20-25%.
Compania nu asteapta sa incheie pe profit anul acesta, ci abia in 2005, dar nivelul acestuia nu a fost inca bugetat.
Grupul Omniasig a avut in 2003 afaceri (ca nivel de prime brute subscrise) de 75 milioane de euro (60 mil. euro din asigurari generale si 15 milioane euro din asigurari de viata).
In afara de AGI, Omniasig a mai cumparat anul acesta si compania Asirag, profilata tot pe asigurari auto. Achizitiile nu se opresc aici.
Omniasig AGI are mandat din partea adunarii generale a actionarilor sa cumpere una sau mai multe societati de asigurare cu o cota de maximum 5% din piata.
sorin.pislaru@zf.ro