Dan C. Mihăilescu
Oare chiar m-am întors de la Athos?

Editura Humanitas

În 2011, îndată după Paști, autorul a plecat într-un pelerinaj, “oarecum pe post de cronicar”, la Sfântul Munte, însoțindu-i pe Constantin Flondor, Horia Paștina, Mihai Sârbulescu, Mircea Oliv, Ionuț Totu și câțiva tineri alumni – Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, Nicolae Badiu, George Mircea, Crsitian Dițoiu. Era vorba de un pelerinaj al pictorilor “Prologului”, sprijinit de ÎPS Andrei Andreicuț. Cartea este relatarea călătoriei într-o lume pe care autorul nici măcar nu și-o imagina și în care ar reveni înainte de toate pentru “senzația stranie a colectivității mute, cu privirile fixate pe icoane și auzul integral dăruit slujbei și corului.”



William Styron

Dați foc acestei case

Editura ART

Traducere din limba engleză de Virgil Stanciu. Trei americani ajung într-un sat din Italia după cel de-al Doilea Război Mondial: un avocat naiv, un artist alcoolic și un aristocrat șarmant, dar obsedat de femei. La o zi după întâlnirea dintre Peter Leverett și vechiul său prieten, Mason Flagg, acesta din urmă a fost găsit mort. Orele premergătoare morții acestuia, pline de violență și de o senzație de irealitate înnebunitoare, au fost un coșmar pentru Peter. Trei întâmplări – o crimă, un viol și o sinucidere – explodează în acest roman electric, plin de intensitate, aproape copleșitor prin formele dostoievskiene de manifestare a binelui și răului.William Styron este unul dintre cei mai mari scriitori americani, a primit numeroase distincții, un Premiu Pulitzer și un National Book Award (pentru celebrul roman Alegerea Sofiei).



Ciprian Măceșaru

Străzi interioare

Editura Brumar

Al treilea volum de versuri al neobositului autor, cu obsesii permanente, ca orice creator. Cititorul le va descoperi singur. Exemple: “între sânii mari ai iubitei/ căpățâna mea visează oceane/ și insule paradisiace// de o mie de ani/ aștept palma care mă va trezi// “răsfățatule!” îmi spune iubita/ sânii ei calzi îmi vorbesc despre moarte”; “pășesc peste umbră/ și umbra se mută un pic mai departe// n-am știut niciodată cum să smulg/ ca pe niște măsele stricate/ amintirile negre// soarele arde până în creier/ până în suflet// orașul strălucește orbitor/ manechinele adună umbra/ o închid în muzeu”



Mihai Mănuțiu

În Balkanya, eu și ceilalți demoni

Poeme și prozopoeme

Editura Bibliotek

O antologie, cum spune și subtitlul, de poeme și poeme în proză, derutantă pentru cei mai mulți dintre cei care nu-l cunosc pe Mihai Mănuțiu sau nu i-au văzut montările ce excelează în imagini surprinzătoare, ca să folosim un eufemism. “Sunt plin de mirare că mi se întâmplă tot ce mi se întâmplă – declara autorul, la scurt timp după apariția volumului -, dar asta nu-mi induce o stare confesivă. Nu am de gând să-mi scriu memoriile, însă mi-aș dori să mai termin câteva cărți, nu multe, pe care le visez, pe care am senzația că le-aș putea duce la bun sfârșit. Pe cât posibil, încerc să trăiesc într-un regim de plăcere. Îmi place starea de febră pe care mi-o dă lucrul la masa de scris. Ori senzația că umblu pe o lamă de cuțit atunci când montez o piesă nouă. Îmi place să predau, ca profesor, când studenții mei mă învață să regândesc lucrurile pe care știu că nu le mai știu. Îmi place să inventez evenimente teatrale și să produc întâlniri între artiști cu spirit inventiv și creator.”



Pierre Assouline

Portretul

Editura RAO

Traducere din limba franceză de Aurelia Ulici. “Ingres m-a pictat între 1844 și 1848, dar locuiesc cu adevărat în tablou numai din dimineața aceea, acea primă zi a lunii septembrie 1886, care este dimineața morții mele…” Portretul baroanei James de Rothschild, pictat de Jean-Dominique Ingres, este unul dintre cele mai faimoase tablouri din lume. Betty de Rotschild a fost o femeie de excepție, a știut să se impună la Paris, deși nu era franțuzoaică, a creat poziția mondenă a familiei Rothschild, situația lor unică în Franța. A fost lăudată pentru eleganța ei epistolară și spiritul de care dădea dovadă în salonul ei, salon în care de-a lungul timpului i-a avut oaspeți pe Chopin, Heine, Rossini, Balzac și pe mulți alții. Portretul baroanei James de Rothschild vorbește despre Franța, despre una dintre cele mai frumoase și controversate dinastii – dinastia Rotschild, despre aristocrație și lumea aristocraților, vreme de două secole.



Ron Currie jr.

Totul contează!

Editura Pandora M

Traducere de Gabriela Eftimie. Romanul a primit Premiul Alex Award al American Library Association și a ocupat locuri fruntașe în topurile de carte pe 2009 ale publicației Los Angeles Times, ale postului National Public Radio și ale site-ului Amazon.com. Comparat adesea cu Kurt Vonnegut sau Raymond Carver, Ron Currie Jr. este, la doar 36 de ani, unul dintre cei mai promițători tinerii scriitori ai Americii. Eroul romanului știe cu precizie, încă din burta mamei, cât mai are de trăit lumea în care el încă n-a apărut: o voce misterioasă îi descrie cum un meteorit va distruge Pământul în exact 36 de ani, 168 de zile, 14 ore și 23 de secunde de la nașterea lui. Cu vestea neliniștitoare a apropiatei apocalipse în minte, Junior se va întreba toată viața: “Oare contează ceva din ceea ce fac?”.