Batut mar de cum pune piciorul in Helsinki, un provincial supravietuieste ca prin minune, dar isi pierde memoria si e obligat sa ia viata de la zero. Pretext prolific in cinema, amnezia genereaza si comedii si drame, pretandu-se la cele mai sofisticate abordari. Pe cat de simplu, pe atat de codificat e si acest film prin care Aki Kaurismaki si-a adjudecat Marele premiu la Cannes. Plus premiul de interpretare feminina ce i-a revenit actritei sale fetis, Kati Outinen, care-l ajuta pe faimosul cineast finlandez sa ramana credincios stilului sau original, facand haz de necaz si meditand asupra omului de rand. De asta data, ea are rolul unui adevarat inger pazitor inrolat in Armata Salvarii, care vegheaza la redresarea protagonistului Markku Peltola, actor cu figura impasibila si replica monosilabica, asemeni tuturor personajelor acestui autor, care persifleaza sentimentalismul simulandu-l la rece. Caracter integru, eroul demonstreaza ca prin munca si tenacitate se pot invinge toate vicisitudinile. Incepand chiar cu moartea: declarat decedat, el isi smulge bandajele si, sfidand medicina, paraseste spitalul pentru a intra in balamucul cotidianului. Norocul insa ii guverneaza existenta, chit ca trebuie sa lupte mereu. Ca-n povesti, anonimul personaj isi recladeste o identitate vulnerabila, dar se pare mai temeinica decat cea initiala, de simplu sudor. Pentru ca, la un moment dat, ajunge sa-si viziteze si trecutul, respective nevasta, careia ii reda libertatea fiindca inima i-a fost cucerita definitiv de modesta functionara cu vise musicale. Pasiunea pentru rock ii aduce si barbatului nu doar un tonomat la capul patului, ci si prestigiul de manager ad hoc caci revitalizeaza orchestra institutiei de caritate, Salvation Army Band.
Intr-o formula restransa, Banding Rockers (pe adevaratul nume) a ajuns sa concentreze si la Bucuresti, in deschiderea Festivalului Dakino. O surpriza nu tocmai prizata de tinerii spectatori romani care, probabil, n-au avut ocazia sa se-nfrupte din regalul oferit cu ani in urma de Ambasada Finlandei ce a organizat succesiv retrospectiva filmelor lui Aki Kaurismaki si ale fratelui sau mai mare, Mika, impreuna cu care a plecat la drum, dar de care s-a despartit categoric prin… Crima si pedeapsa (1983). Dostoievski citit intr-o insolita cheie contemporana, asemeni cu cea folosita si in cazul lui Hamlet face afaceri (1987). Asa zisa trilogie a clasei muncitoare, Kaurismaki a inceput-o cu Umbre in paradis (1986), a continuat cu Ariel (1988) – peripetiile unui somer, si a incheiat cu Fata de la fabrica de chibrituri (1990) despre o muncitoare care se razbuna actionand singura pentru ca …Am angajat un ucigas platit (1990) e o alta istorie, exploatand cu sarcasm egal cam aceleasi laitmotive minimaliste, verist-teatrale, ca si in Atentie la esarfa (1994) sau Nori calatori (1996) ori Juha (1998) – remake reeditand performanta filmului mut. Adica expresivitatea imaginii. Masura umorului sau nordic, Kaurismaki a dat-o insa cu Leningrad Cowboys pleaca in America (1989), aventurile formatiei excentrice continuandu-se cu Leningrad Cowboys il intalnesc pe Moise (1993).
Dar personaj de film ar putea fi insusi cineastul cu reputatie de alcoolic inveterat, dar si de profesionist intransigent. Dovada rigoarea comediilor sale severe, triste, stupide.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar