Despre unul dintre brandurile tradiționale ale Clujului, Emil Racoviță și Muzeul de Speologie, am scris de mai multe ori în paginile Ziarului de duminică. Trebuie să recunosc: subiectul m-a pasionat. Mirajul lumii peșterilor fascinează imaginația oricărui călător, iar biospeologia, disciplina căreia marele savant i-a pus bazele în 1907, se dovedește astăzi mai actuală ca oricând.
Interesul public pentru acest subiect rămâne, în continuare, nedezmințit. Numai că, de ceva vreme, muzeul clujean… nu mai există. Și-a închis porțile ? S-a desființat ? Și din ce motive? Ca orice reporter care se respectă, m-am deplasat la fața locului, acolo unde știam că funcționează. Și chiar dacă o plăcuță amplasată pe zidul dinspre stradă anunța eventualii vizitatori că acolo se află Muzeul de Speologie, poarta de lemn era blocată prin interior și nimeni nu a răspuns chemărilor mele. Am apelat, atunci, pentru detalii la inițiatorul acestei instituții, decanul de vârstă al speologiei românești, student și discipol al lui Emil Racoviță, profesorul universitar Iosif Viehmann. Iată ce ne-a povestit acesta:– Cu doi ani în urmă, unul din locatarii clădirii în care se găsește Muzeul de Speologie, Vasile Szasz, a reclamat la Primărie că a apărut o crăpătură în zidul de deasupra porții de intrare și că bolta se poate prăbuși peste vizitatori. Apoi, a baricadat, la propriu și la figurat, trecerea prin gangul de intrare spre clădire. Personal, în calitate de coordonator al muzeului și custode științific autorizat printr-un document oficial, am convocat o ședință la primărie, apoi chiar la porțile muzeului, anunțându-l pe proprietar de sosirea noastră. Ei bine, acesta a “lipsit” toată ziua de acasă, a mai baricadat intrarea cu două bârne și ne-a transmis vorbă că dacă vrem să vedem muzeul, să intrăm prin Piața Unirii, adică trecând prin curțile interioare ale altor proprietari. Traseu practic imposibil de folosit…
Am vizitat de mai multe ori Muzeul de speologie, pe vremea când acesta era încă deschis. Farmecul său aparte decurge și din faptul că cele șase încăperi se află într-o superbă clădire medievală, prima închisoare a orașului. Aici a fost încătușat și Baba Novac înainte de a fi executat. Pereții au grosimea de peste jumătate de metru, sunt reci, umezi, ușile și geamurile sunt mici, invitând cu ospitalitate întunericul. Însumate, caracteristicile acestei clădiri amintesc de ceea ce este, în realitate, o peșteră. Așadar, spațiu ideal pentru un muzeu cu acest profil.
Dincolo de aspectul juridic al chestiunii (un co-proprietar care deține 5% din clădire are dreptul de a bloca accesul în întreaga construcție?) ne întrebăm dacă temerile lui Vasile Szasz sunt îndreptățite? L-am consultat în acest sens pe unul din entuziaștii care doresc să sprijine redeschiderea muzeului. Este vorba de un profesionist al construcțiilor, inginerul Viorel Bunea, președintele Trustului Romviocons. Acesta apreciază că alarma declanșată în jurul “prăbușirii” clădirii este o panică fără acoperire a unui locatar care se consideră deranjat în confortul personal. Inginerul Bunea s-a oferit să facă o expertiză gratuită a construcției, în toate detaliile sale, ba chiar să execute, ca măsură de siguranță, un cofraj de boltă, metalic, în zona intrării, dar nimeni nu a putut trece de baricada amintită.
Logic ar fi ca primăria municipiului Cluj Napoca să se implice în rezolvarea acestei situații care afectează în ochii turiștilor imaginea unui oraș aspirant la titlul de capitală europeană. Iar, dacă momentan nu este posibil să înceapă lucrări propriu zise de reparații și restaurare, edilii locali fiind în proces de 10 ani în vederea stabilirii statutului juridic de proprietate al întregii clădiri care găzduiește Muzeul de Speologie, funcționarea normală a unei instituții aflată în subordinea autorităților municipale, dincolo de obtuzitatea unui locatar, constituie o realitate asupra căreia acestea au obligația legală să se pronunțe. Și să ia o decizie.
Disputele continuă cu îndârjire, părțile implicate se acuză reciproc, primăria tergiversează procesele, iar în acest timp brandul speologic al Clujului se îndreaptă încet, încet spre dispariție.
Cu mâhnire, profesorul Viehmann adaugă:
– La ușa Institutului de Speologie sosesc periodic vizitatori din țară și din străinătate, după ce au căutat zadarnic în oraș Muzeul de Speologie. În asemenea momente, deschid ușa institutului, poftesc grupul în biblioteca lui Racoviță și le țin un discurs despre istoria institutului și opera savantului. Din păcate, eforturile mele nu pot nici pe departe suplini o vizită în sălile muzeului. Caietul de notițe al lui Racoviță din perioada când era student la Sorbona, microscopul Zeiss și aparatul Lihnof de care s-a folosit în expediția din Antarctica cu vasul Belgica, numeroase alte obiecte personale cu valoare științifică și sentimentală inestimabilă așteaptă în vitrine ridicarea bârnelor de la intrarea în muzeu…
Memoria savantului și speologia românească sunt astăzi înfrânte de birocrație, dar și de fosilizarea unui comportament care poate servi drept material didactic dacă vrem să exemplificăm cum arată… omul peșterilor – varianta 2012.