“Omar cel orb” întregește trilogia orientală a Danielei Zeca, unul dintre proiectele cele mai originale din proza română contemporană. Este și cartea cea mai complexă: “Istoria unui safari” era construită pe o singură poveste, “Demonii vântului” jongla deja pe două fire narative – biografia unui bijutier din Dubai și povestea din jurul tezaurului fabulos, Cloșca și puii de aur, a treia carte păstrează o alternanță de planuri, cu multe povești, una mai complicată ca alta.
Trilogia desfășoară un periplu irezistibil: Maghreb – Dubai – Yazd și Teheran, tot mai departe spre inima străveche a Orientului, care a fost cândva un imperiu strălucit. Toate sunt lumi unde scriitorul român nu s-a aventurat, deși ispita exista printr-o capodoperă – “Maitreyi” de Mircea Eliade. Vrând-nevrând, te întrebi de ce a ales autoarea asemenea lumi. Un interviu (Filme-cărți.ro) lămurește două lucruri esențiale.
Daniela Zeca a străbătut Magrebul, Libanul, Iordania, Emiratele Arabe și Iranul, a studiat lumile noi cunoscute, a vorbit cu zeci de oameni care au inițiat-o în tainele Orientului și a întâlnit situații și locuri excepționale. Toate i-au fost dăruite ca răsplată și răspuns pentru credința neștirbită că “literatura e o altfel de religie”. Romane și confesiuni dezvăluie că a căutat partea secretă a lumilor explorate.
Tentativa de explorare a misterului se vede cel mai bine în “Omar cel orb”: cititorul află despre străvechile tradiții ale Iranului, în care zoroastrienii păstrează în secret adorația focului, cu turnurile unde morții sunt lăsați pentru a fi devorați de păsările cerului, cu riturile de maturizare și obiectele ceremoniale. Se adaugă apoi complicate diferențe ale confesiunii șiite, autoritatea religiei oficiale.
În fond, despre ce scrie Daniela Zeca? Despre dramele omului contemporan, sfâșiat între o tradiție în care n-a avut răgaz să se formeze, silit s-o părăsească înainte să-i aparțină pe deplin, și lumea modernă străină spre care îl aruncă viața, silit să se adapteze pentru a supraviețui. Omar vine dintr-o veche familie de preoți zarosti (adică zoroastrieni), dar tatăl trebuie să-și abjure credință, pe când mama nu și-o leapădă până la moarte, părăsește Iranul și alege un soi de exil într-o țară din Europa de Est.
Copilăria și adolescența stau sub semnul adorării focului, tinerețea îl duce spre căsătoria cu frumoasa șiită Ghazal, dar aventura îl aruncă și mai departe, spre alte experiențe ale vieții moderne, specialistul în aparate de răcire, cu ușurința de a repara tot ce ține de mecanică, își poate încropi un rost oriunde. Înstrăinarea lui se adâncește, până orbirea îl desparte de lumea vizibilă ca să perceapă nevăzutele.
Povestea lui Ghazal dezvăluie dramele Iranului contemporan: o burghezie emancipată, profitori abili și torționari odioși, viața laică acaparată și chiar sufocată de cea religioasă. Duplicitatea devine a doua natură a oamenilor, le asigură supraviețuirea. Când o avocată cunoscută ca Shirin avertizează opinia publică internațională despre ce se întâmplă cu femeile din Iran, își expune rudele pericolului – arestări și execuții. Romanul surprinde încă două destine feminine.
Ghazal o apără ca avocată pe o infirmieră acuzată că a ucis-o pe stăpâna casei unde lucra: o inocentă încrezătoare în promisiunile unui bărbat e condamnată la moarte prin spânzurare și băiețeii gemeni pe care-i crescuse de mici îi trag scaunelul de sub picioare, ca să atârne în ștreang. Dar Ghazal însăși are aceeași soartă: arestată sub acuzația de adulter, este și ea executată, dar prin lapidare.
“Omar cel orb” are o densitate uluitoare, i-o dau personajele rămase în umbră (bunicul și mama lui Omar, spre exemplu), episoade stranii lunecând în fantastic (orbirea, călătoriile făcute în interiorul unor tablouri), fundalul stratificat al miturilor și obiceiurilor iraniene. Un autor chibzuit ar fi scos din materialul epic atât de bogat încă două romane. Daniela Zeca însă a preferat o nechibzuință plină de fast!
Daniela Zeca, Omar cel orb, Editura Polirom, 2012, 264 pag.