OMV a finalizat achiziția a 54,14% din acțiunile companiei Petrol Ofisi din Turcia, de la grupul Dogan Holding, pentru o valoare de aproximativ un miliard de euro, și a ajuns la o participație de 95,72%, a anunțat, miercuri, grupul austriac citat de Mediafax Business.
Tranzacția a fost anunțată în octombrie, dar a fost condiționată de acordul autorităților, inclusiv cele din domeniul concurenței, se arată într-un comunicat al OMV.
Participația de 54% a fost preluată în schimbul a 500 de milioane de euro și 694,6 milioane de dolari.
Potrivit reglementărilor din Turcia, încheierea tranzacției declanșează automat o ofertă pentru preluarea restului acțiunilor. Aceasta va fi lansată în ianuarie, precizează OMV.