Compania a încheiat în acest scop un parteneriat cu grupul ame­rican Hunt Oil, una dintre cele mai mari companii petro­liere independente din lume.
“Acest parteneriat reprezintă un pas important în activitatea noastră, fiind primul joint-venture pentru explorare onshore. Împreună cu Hunt Oil Company România vom investi circa 25 mil. euro în următorii ani, în cadrul acestui proiect”, a declarat Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil cu activitatea de explorare și producție.

Acest parteneriat ar putea aduce afaceri noi pentru companiile locale din sectorul explorării petroliere. “Petrom și Hunt Oil vor derula un amplu program de achiziție seismică (prospecțiuni – n.red.) și analiză a datelor obținute în 2010 și 2011. Noile date seismice vor fi evaluate în comun pentru a determina oportunitățile de foraj de explorare pentru țiței și gaze”, a precizat conducerea Petrom. Singura companie de pe piața locală care oferă servicii de prospecțiuni este Prospecțiuni București (PRSN), controlată de Ovidiu Tender.
OMV Petrom a mai încheiat și anul trecut un parteneriat cu gigantul petrolier Exxon pentru explorarea unui perimetru din Marea Neagră. Compania încearcă să descopere noi zăcă­minte pentru a-și stabiliza producția de țiței din România, care a scăzut în ultimii ani. În primul semestru al anului, Petrom a produs 184.000 de barili de petrol și gaze pe zi, în scădere cu 3% față de perioada similară a anului trecut, din cauza declinului natural al producției din România.

Compania a avut în primul semestru afaceri de 8,34 mld. lei (circa 2 mld. euro), în creștere cu 14% față de perioada similară din 2009, în principal datorită creșterii prețului petrolului. Profitul net consolidat a urcat de patru ori, la 1,52 mld. lei (365 mil. euro).
Petrom este controlat de grupul austriac OMV, care deține 51% din acțiuni, în timp ce Ministerul Economiei și Fondul Proprietatea au câte 20%. Acțiunile Petrom au câștigat 32% de la începutul anului, capitalizarea fiind în prezent de 4,38 mld. euro.