MOL Romania
Bianca Bobutanu, director financiar
MOL Romania, filiala locala a grupului petrolier ungar MOL cu afaceri de 524 mil. euro pe piata autohtona, are un nou director financiar in persoana Biancai Bobutanu (29 de ani). Anterior numirii in aceasta functie, Bobutanu a ocupat functia de controlling & planning manager. Bobutanu il inlocuieste din functie pe Dumitru Dragomir.
Global Design
Magda Popescu, marketing & PR manager
Magda Popescu este noul marketing & PR manager al companiei Global Design, parte din grupul Creativ Invest Group si Global Real Invest. Are o experienta de 4 ani ca director de productie in publicitate si ca director de marketing pentru industria de lux. A absolvit Facultatea de Marketing din cadrul ASE si un master in comunicare si relatii publice.
Toyota Romania
Cezar Malcoci, SAP manager
Cezar Malcoci s-a alaturat echipei Toyota Romania la inceputul lunii iunie pe postul de SAP manager. A absolvit Facultatea de relatii economice internationale a Universitatii Transilvania din Brasov si este student ACCA. Are o experienta de peste 6 ani ca senior financial accountant and system analyst la Interbrew Romania.
HART Human Resource Consulting
Monica Lacoviste, manager recrutare si selectie
Monica Lacoviste este noul manager al departamentului recrutare si selectie din cadrul HART Human Resource Consulting. Anterior, a ocupat pozitia de manager de resurse umane pentru doua companii, acumuland o experienta de 9 ani in resurse umane. Absolventa a Academiei de Studii Economice Bucuresti, Lacoviste are un master in Managementul Resurselor Umane.