Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) va organiza luna viitoare o licitație pentru a cumpăra tonere pentru imprimante Epson, HP și Lexmark, contractul având o valoare de 1,86 milioane de lei (440.000 de euro), potrivit unui anunț de intenție publicat pe e-licitatie.ro.

Contractul este finanțat de la bugetul de stat. Companiile care vor să participe la licitație trebuie să depună o garanție de 2% din prețul contractului fără TVA, respectiv 30.000 de lei (7.000 de euro) și încă una de bună execuție de 150.000 de lei (35.300 de euro), potrivit aceleiași surse. Pe de altă parte, Oficiului Național al Registrului Comerțului a atribuit la finele anului trecut companiei Star Storage, furnizor local de servicii IT specializat în stocarea, arhivarea și managementul datelor, un contract de 2,1 milioane de lei (500.000 de euro) pentru repararea și întreținerea echipamentelor IBM, potrivit e-licitatie.ro.

Star Storage a fost singurul ofertant în cadrul licitației organizate în decembrie 2010. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, Star Storage a obținut în 2009 un profit de 570.000 de euro la afaceri de 12,6 milioane de euro.