Organizatia ?arilor Producatoare de Petrol (OPEC) ar putea decide cresterea cotelor de productie incepand cu luna aprilie cu aproape 1,7 milioane barili/zi sau 7,4%, relateaza agentiile de presa internationale. “Nivelul anuntat in cadrul intrunirii de astazi de la Viena este prea mic in comparatie cu cererea de pe piata de la acest moment”, au apreciat traderii de la bursa petrolului. “Pretul petrolului va urma, in consecinta un usor trend descrescator, dar nu indeajuns de mare astfel incat cumparatorii sa fie multumiti”, a adaugat acesta. Conform unui raport al Agentiei Internationale a Energiei, pentru echilibrarea raportului cerere- oferta de pe piata ar fi necesara suplimentarea productiei cu aproape 2,3 milioane de barili/zi. Actualul nivel al productiei OPEC este de 23 milioane barili/zi. “Pe de alta parte, o crestere prea mare a cotelor de productie va afecta incasarile statelor mebmbre, astfel incat este greu de crezut ca la aceasta intrunire se va obtine o sporire a productiei peste cotele previzionate”, a spus un trader. O posibila solutie ar fi organizarea unei noi intruniri in iunie care sa analizeze oportunitatea cresterii productiei in functie de necesitatile pietei. Intrunirea de la Viena are loc in contextul triplarii pretului petrolului in ultimele 14 luni la bursele internationale, de la 12 dolari/baril la nivelul de peste 34 de dolari/baril inregistrat la inceputul acestei luni. Petrolul a fost tranzactionat la inceputul sedintei de la New York pentru 28,05 de dolari/baril, in crestere cu 2,71%. La bursa din Londra, petrolul Brent a fost tranzactionat pentru 25,38 dolari/baril, in scadere cu 21 de centi/baril.