Sorin Stoica – Dincolo de frontiere. Opere. Casa de pariuri literare. Notă Bio-bibliografică de Cosmin Manolache, Studiu introductiv de Cosmin Ciotloș. Posfață de Marius Chivu. Ilustrații de Laurențiu Midvichi. Ediție îngrijită de Cosmin Manolache, Cosmin Torsan
Destul de târziu după apariție ne ocupăm în acest număr al ziarului de o carte de excepție.
Când a murit, la doar 27 de ani, Sorin Stoica avea deja o operă – cinci volume personale și prezența în două volume colective, plus trei volume în domenii în care a activat alternativ (învățământ univesitar, jurnalism, antropologie).
Aceste volum masiv de peste 1.200 de pagini adună cam tot ce a scris Sorin Stoica.
Volumul – afirmă îngrijitorii ediției – implică un efort comun de recuperare și grupare a prozei, a unei importante părți din publicistica lui Sorin Stoica, dar și de strângere a lor într-o ediție de largă circulație, inclusiv într-o variantă electronică, ușor accesibilă. Alături de volumele deja publicate, dar epuizate și cumva necunoscute de marele public, Dincolo de frontiere, Opere prezintă, prin efortul prietenilor și cu ajutorul familiei, un pas necesar pentru repunerea in circulație a unui tip de scriitor. Precum Cristian Popescu sau Mircea Nedelciu, de care îl leagă un destin asemănător, Sorin Stoica deținea un anume fel de a înțelege literatura, problematizant și conceptual, autoreferențial și personalizat. Succesul incontestabil de critică nu se răsfrânge, astfel, într-unul de public, iar influența celor trei nu e decât un ecou întârziat pentru tinerii scriitori ai momentului. Tocmai de aceea, sensul acestui volum este de a deschide o nouă fază, în circulația publică de această dată, a operei unui scriitor ca Sorin Stoica.
Studiul introductiv al volumului, intitulat „Un om de bine”, insistă asupra unității degajate de scrisul lui Sorin Stoica.
În sfârșit, în postfață, criticul Marisu Chivu susține că „Sorin Stoica a fost primul scriitor adevărat de vârsta mea pe care l-am cunoscut. Îmi dau seama acum că, pentru mine, a fost, de fapt, un model. Pasiunea și determinarea cu care scria, talentul, inteligența și curiozitatea lui, pe toate le admiram. Aș fi vrut să apucăm să ne și cunoaștem mai bine, să ne apropiem, să devenim prieteni, dar n-a fost să fie. N-aveam de unde ști că totul se va termina în numai câțiva ani care vor trece ca gândul.
Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ținut în mână prima sa carte, Povestiri cu înjurături. Acel fetus de pe copertă, precum o imagine capturată din videoclipul Teardrop de la Massive Attack, mi-a displăcut, dar povestirile, cu întâmplările, personajele și conversațiile lor, m-au dat pe spate. Nu mai citisem așa ceva decât la maeștri. Părea imposibil ca cineva atât de tânăr să scrie cu așa cunoaștere a oamenilor, a felului lor de a fi și a vorbi. Atunci n-aveam de unde să știu că, de fapt, din acel fetus avea să se nască, simbolic, noua literatură – atunci, în 2000, nici nu credeam că e posibil să avem cândva o literatură tânără –, că Nae Stabiliment va deveni un personaj de referință sau că va impune pronumele „io”. Sorin părea o excepție și, în fond, chiar era. Lucrurile au continuat să se întâmple foarte repede. Primul său roman, Dincolo de frontiere, avea deja o prefață semnată de Radu Cosașu și, dacă nu mă înșel, a avut parte de vreo 40 de cronici. ”