În ecuația PIB-ului, ca suport pentru cuantumul valorii adăugate, istoria a introdus demografia între factorii determinanți. Un factor important pentru cererea de consum, care crește atunci când crește populația. Dar și mai important pentru oferta de bunuri și servicii. În ambele sensuri, problema demografică este luată în calcul sub aspect atât cantitativ, cât și calitativ.
Noi însă, de la o vreme, în privința măsurării factorului demografic bâjbâim. Nu mai știm bine câte suflete suntem în această țară. INS ne asigură că va descifra enigma în iulie. Circulă informații potrivit cărora vom afla un număr între 19 și 20 de milioane. Unele opinii susțin că merită să ne bucurăm. Fiindcă nu vom mai împărți PIB-ul la 21,5 milioane de locuitori, ci la 20 sau poate numai la 19 milioane. PIB-ul pe locuitor va fi mai mare. Și va fi mai mare PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare.
Dar și necazurile vor fi mai mari. Natalitatea scade, iar populația îmbătrânește. Și în plus avem probleme cu populația calificată. Acest segment de populație fie se concentrează în marele orașe, fie își caută rostul prin alte țări ale Europei ori chiar mai departe. De la sate cei mai mulți tineri se mută la oraș sau pleacă să lucreze în străinătate. Atât timp cât oamenii capabili să facă agricultură părăsesc satele, o imensă avuție – pământul – produce cu mult sub potențial.
Probleme demografice grele au și orașele. Criza ne-a aruncat într-un paradox: șomaj în creștere și deficit de personal calificat.
Dacă socotim câte guri hrănește economia noastră, e posibil să vedem și aici un avantaj în descreșterea populației. Fiindcă întreaga populație consumatoare, de la ultimul născut la cel mai în vârstă locuitor, se restrânge. Și dacă-i scădem pe cei plecați în lume, numărul gurilor de hrănit e și mai mic. Istoria are însă o altă judecată. Marile civilizații au început să apară acolo unde se produceau aglomerări de populație. Între Tigru și Eufrat. Pe Nil. Pe Indus. Dezvoltarea agriculturii, folosirea metalelor, descoperirea scrisului sunt revoluții care s-au produs în acele locuri unde se înregistrau masive creșteri demografice. În nicio țară și în nicio epocă nu a putut fi evitată, în cazul scăderii numărului de locuitori, o dinamică negativă a vieții economico-sociale. Nici acum nu e altfel.
Sigur, creșterea demografică poate speria. Când preotul englez Thomas Robert Malthus și-a publicat celebrul eseu asupra populației, cu doi ani înainte ca omenirea să intre în secolul al XIX-lea, pe Terra încă nu trăiau un miliard de oameni. Abia în 1850 a fost atins miliardul. Problema de la care pleca Malthus era aceea a înmulțirii populației într-un ritm mult mai rapid decât înmulțirea resurselor de hrană. El conchidea: „La banchetul naturii nu mai sunt locuri libere“. Dar viitorologul american Herman Kahn avea să constate pe la începutul anilor ’70 că la intrarea în secolul al XIX-lea nivelul de trai a cunoscut, pentru prima oară în istorie, o creștere bruscă. Acest proces a continuat în același ritm cu creșterea demografică. Dezvoltarea economică s-a dovedit a fi în relație directă cu explozia demografică.
În lumea contemporană, pe fondul unei revoluții tehnico-științifice fără precedent, populația s-a înmulțit. Și totuși, timpul a devenit mai dens, spațiul mai încăpător, viața mai îmbelșugată. Sigur, acum e criză… dar crizele vin și trec.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 26.06.2013