Am lăsat în urmă doi ani de recesiune. Tendința fiind, fără echivoc, de urcare: de la creștere minus de 7,1 la sută în 2009 la creștere minus de 1,2 la sută în 2010. Doi indicatori ne-au tras înapoi: consumul populației și investițiile. Către ei va trebui să privească deci ochii noștri în 2011.
Există un mare pericol: acela ca investițiile și consumul populației, dacă vor fi nevoite să ducă singure povara ieșirii din recesiune, să fie un fel de Cleobis și Biton din legendă. Cei doi fii ai unei preotese a Herei, soția lui Zeus. Pentru că mama lor trebuia să ajungă în sanctuar spre a aduce un sacrificiu, iar caii nu soseau, s-au înhămat ei la căruță. Au ajuns acolo la vreme, dar de oboseală au murit. Dacă investițiile și consumul se vor înhăma singure la căruța creșterii economice, ar putea păți la fel. Căci nu vom avea creșterea economică dorită atât timp cât munca va fi rău organizată. Și cât timp vor fi cocoloșite companiile de stat.
Un lucru se înțelege greu sau nu se înțelege deloc: într-o livadă lovită de o secetă prelungită degeaba torni apă doar la rădăcinile câtorva pomi, în speranța că vor rodi. Pământul va înghiți toată apa, fără niciun efect benefic asupra pomilor protejați. Soluția nu poate fi apăsarea pe accelerator în două sectoare ale economiei, ci unirea tuturor eforturilor pentru zdrobirea inflației, pentru intensificarea concurenței, pentru piețe libere integrate și, mai presus de orice, pentru grăbirea restructurării.
Fără îndoială, în 2011 ne trebuie mai mult PIB. Dar un PIB performant, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piață. De fapt, orientate spre un sistem integrat de piețe libere, de producție, de consum, de bani. Altfel, o reușită semnificativă, cum este creșterea de PIB în seria ajustată de 0,1 la sută din trimestrul al patrulea din 2010, va fi singulară.
Drumul către un PIB performant e o cursă cu obstacole. Dacă, astăzi, România vrea într-adevăr să iasă din recesiune în 2011, punctul de plecare nu poate fi decât un aflux de investiții de capital. Desigur, stimulat de o cerere de consum în creștere, exprimată pe piață. Punctul final fiind vânzarea profitabilă a produselor realizate: bunuri fizice, alimentare sau nealimentare; ori servicii, de la reparații de automobile sau afaceri imobiliare la studii de piață sau consultanță financiară. Adevărul este că economia reacționează cu eficiență numai la stimuli raționali. Numai sub astfel de impulsuri economia noastră ar putea deveni un izvor de creștere. O organizare rațională a economiei însă nu aduce bunăstare decât pentru cei ce vor să muncească bine, să-și asume riscuri, să facă treabă de bună calitate. Raționalitatea, ce ar putea aduce un PIB întemeiat pe niveluri mai bune ale productivității și calității muncii, plus reducerea pierderilor, constituie condiția esențială pentru creșterea veniturilor reale și pentru îmbunătățirea ofertei interne. Un dram de raționalitate se impune cu atât mai mult acum, în 2011, când România are de îndeplinit obiective de maximă urgență. Mai ales că nu ne mai putem baza, în niciun caz, pe deficite bugetare și pe inflație. Sau pe majorări ale deficitului de cont curent. De aici înainte, încurajarea unui consum cu mult peste ceea ce se produce în România, fără finanțări autonome acoperitoare, nu mai poate fi acceptată.
Ar fi bine ca accentul să fie mutat pe investiții directe. Astfel de investiții nu vor veni însă în economia reală, în proporțiile dorite, dacă nu va fi apăsat acceleratorul reformelor structurale. Ar fi singura alegere optimă, care să aducă un alt nivel al veniturilor din muncă, mai ridicat, să îmbunătățească substanțial consumul real și să dea o nouă perspectivă economiei românești. Dar așa ceva nu se mai poate clădi decât pe baze raționale: pe restrângeri de cheltuieli bugetare, pe venituri bazate pe productivitate și eficiență, pe exporturi care să-și ia adio de la subvențiile prin curs și să mizeze pe competitivitatea bazată pe calitate.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.