Opinie Adrian Vasilescu: Bursa noastră cea de toate zilele

Noiembrie 2010 se apropia de sfârșit când Bursa de Valori București – care împlinise 15 ani de viață – și-a sărbătorit ieșirea din adolescență. O adolescență complicată, căci au rămas în urmă 15 ani grei, care au culminat, începând din 2008, cu criza globală și cu efectele ei în economia românească. Deși căderea bursei a început înainte ca România să dea piept cu recesiunea, e un fapt cert că recesiunea a lovit cât a putut de tare bursa.

Ideea renașterii Bursei de Valori București apăruse la puțină vreme după evenimentele din decembrie ’89. Impulsionată, desigur, și de inițiativa polonezilor de a deschide bursa în vechiul sediu central al partidului comunist. Numai că, atunci, economia românească era dominată de un grav dezechilibru între cerere și ofertă pe piețe cu posibilități minime de a fi cheltuiți eficient până și puținii bani care circulau în țara noastră. În aceste condiții, deși prin lege se prevăzuse înființarea bursei de valori până cel mai târziu în primăvara anului 1992, societatea românească nu era pregătită pentru un astfel de pas. Acomodarea autorităților, a operatorilor economici și a populației cu exigențele bursei de valori avea să fie, fără îndoială, unul dintre cele mai dificile procese ale tranziției. A fost amânată, așadar, deschiderea bursei. Cum de altfel principalul ei instrument – “mâna invizibilă”, cum numea Adam Smith jocul liber al forțelor pieței -, s-a trezit blocat adeseori. Iar deblocarea a cerut timp și eforturi. Apoi, bursa ar fi putut să funcționeze bine numai într-un climat de liberă concurență. Nu aveam însă nici climatul, nici cadrul pentru liberă concurență. Pe drumul spre acest gen de libertate noi mai aveam încă de mers.

Am pornit deci tranziția spre economia de piață fără să ne fi construit mitropolia, cum numea Petre Țuțea bursa. Ridicasem totuși câteva catedrale: piața valutară, piața monetară, bursa de mărfuri. Dar o întrebare, rostită atunci cu ostentație, nu părea deloc nefirească în conjunctura din prima jumătate a anilor ’90: “Ce nevoie avem noi de o bursă de valori?”. Multe opinii, conturate nu doar în rândurile populației, ci și între numeroși politicieni ai vremii, se întâlneau în convingerea că economiei noastre i se pregătește… o tichie de mărgăritar. Cei mai furioși erau reprezentanții unor cercuri economice populiste, care umpleau spațiul public cu lozinci prin care cereau ca statul să nu-și ia mâna de pe întreprinderi.

Sub presiunea istoriei, Bursa de Valori a început totuși să prindă contur. La BNR s-a format, începând din 1992, noua echipă de specialiști în piețe de capital; și tot aici, timp de câțiva ani, și-a găsit lăcaș Bursa de Valori. Dar până în toamna lui ’95, când bursa avea să pornească la drum și în turnul pieței avea să funcționeze unul dintre orologiile care să dea ora exactă în economie, mai aveau să treacă ani buni.

Redeschiderea bursei de valori, în toamna anului 1995, a fost îndemnul concret dat românilor să înceapă să investească în acțiuni. Mesajul era limpede: așteptăm investitori de peste mări și țări, dar bine ar fi ca în primul rând românii să devină investitori la bursă. Românii: deci firmele, băncile, populația. Dar în imaginația colectivă se contura greu ideea că românii ar putea contribui, cu micile lor economii bănești, la redresarea economiei naționale. Iar bursa de valori, în acel moment, nu era încă atractivă, cea mai mare parte a populației considerând-o mult prea sofisticată. Era, așadar, nevoie de încă un semnal: implicarea bursei în procesul de privatizare și dezvoltarea unui climat economic care să aibă la bază un sistem integrat de piețe libere. Drum greu de la idee la faptă.

A doua naștere a bursei de valori, în toamna anului 1995, a dat semnalul unui nou început de refacere a circuitului întrerupt brutal imediat după al Doilea Război Mondial. Desigur, cu o bursă având în spate un secol de experiență alta ar fi fost soarta României. Și a românilor. Cum însă bursa murise la jumătatea veacului al XX-lea și a reînviat la sfârșitul lui, nu avem altă șansă decât să lăsăm în pace trecutul și să vedem ce este de făcut de aici înainte. Mai ales că bursa, după un rodaj de 15 ani, este chemată să-și spună un cuvânt greu în economia românească, împovărată de recesiune și de nenumărate alte boli.