De acum, din februarie 2012, o nouă sintagmă – tabloul de bord – va da bătăi de cap celor 27 de țări din Uniunea Europeană. Și României, deci. Eurostat (biroul de statistică al Uniunii Europene) a publicat zilele trecute, în premieră absolută, o listă cu zece indicatori. Toți zece, laolaltă, constituind un mecanism de alertă. Iată-i: soldul contului curent; poziția investițională internațională netă; cursul de schimb real efectiv; ponderea în exporturile mondiale; costul unitar al forței de muncă; evoluția prețurilor caselor; creditul sectorului privat; datoria sectorului privat; datoria publică și rata șomajului. Analiza tabloului de bord va asigura an de an în fiecare țară și la nivelul Uniunii Europene detectarea dezechilibrelor macroeconomice. Iar ori de câte ori va suna alarma “va însemna că se impun analize mai aprofundate”. Și, poate, sancțiuni.

Tabloul se deschide cu soldul contului curent. Limitele fiind ferme: deficitul să nu fie mai jos de minus patru la sută din PIB, iar excedentul să nu depășească plus șase la sută. Iar deficitul, de numai minus patru la sută, trebuie să fie acoperit de suma investițiilor străine directe. De “cavaleria grea”, deci. Și scriu “cavaleria grea” sugerând acele capitaluri în piața globală ce pot fi asemănate cu caii solizi, de tracțiune grea, ce vin într-o țară și rămân; cu investițiile de durată, așadar, în fabrici, în instituții financiare, în campanii comerciale. Spre deosebire de “cavaleria ușoară”: acele capitaluri speculative, care vin, dau lovitura și apoi pleacă. La mijloc fiind o opțiune: pe care le dorim și pe care nu le dorim.

Preferabilă e cavaleria grea: investițiile străine directe sau investițiile legate de investițiile directe. La Craiova, bunăoară, a fost o conjunctură favorabilă: a venit cavaleria grea. Ford a investit acolo. Spre deosebire de “Tractorul” Brașov, unde cavaleria grea n-a putut fi atrasă. Acolo a venit “Moș Costache”. A descins din paginile cărții lui George Călinescu (“Enigma Otiliei”) așa cum îl cunoaștem, tipul clasic al burghezului român din preajma Primului Război Mondial: om de treabă, dar strâns la pungă (în sensul că nu se “aventura” să facă investiții mari), preocupat îndeosebi de afaceri imobiliare. Afaceri în care se vânturau mulți bani fără ca oferta de mărfuri de pe piață să sufere vreo schimbare. După decembrie ’89, “Moș Costache” a revenit. Între capitaliștii noștri, puțini sunt cei ce “s-au înhămat” să facă bani din procese de fabricație. În timp ce fabricile statului, destul de multe, au risipit și mai risipesc bani. Numai că fără fabrici care să producă, nici în buzunarele noastre nu intră mai mulți bani, nici în magazine nu intră mărfuri mai multe și mai bune, nici în buget nu intră mai multe resurse.

Fără îndoială că și afacerile imobiliare practicate d’alde “Moș Costache” sunt aducătoare de bani. La urma-urmei, din închirieri de case ori din vânzări de case s-a câștigat enorm înainte de criză. Ajungem astfel într-un punct fierbinte: “Tractorul” Brașov. În loc să producă – mărfuri și bani, inclusiv valută din exporturi – a fost cumpărată de o societate de afaceri imobiliare. Păcat.

Desigur, salariații uzi­nei – de sus până jos, serie după serie – au contribuit și ei la acest final: falimentul. Pentru că valoarea muncii, pe care o exprimă produsele, depinde și de salariați: de pregătirea lor, de spiritul lor competitiv, de cultul lor pentru performanță. Nu însă salariații constituie factorul determinant. Intervin mulți alți factori, între care tehnologiile, managementul, organizarea producției, climatul în care se desfășoară munca. Acești din urmă factori, într-o măsură decisivă, au trântit “Tractorul”.

Creștere economică aduce numai “cavaleria grea”. Putem gândi deja cum să fie cuplate restructurarea și retehnologizarea într-un proces complex, care să fie demarat în condiții optime. Fără îndoială, cu inteligență, cu scopuri clare și cu bani pentru investiții.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.