Oficial, am putea ieși din recesiune în această primăvară. Și e
în firea lucrurilor să începem să ne gândim, deja, ce va fi după
recesiune.
Istoria ne învață că orice recesiune, oricât ar fi de dură, vine și
trece. E pe sfârșite și recesiunea noastră. Nu însă și criza, care
ne va da încă dureri de cap. Un an sau poate chiar mai mulți.
Dar oare, după recesiune, filmul vieții economice va fi reluat de
acolo de unde s-a rupt? Viața economică va curge în aceeași albie
și țara va reveni la stilul de consum de dinainte de 2007-2008? Un
fapt e cert: nu va fi ca în arhitectură. În lume, nenumărate orașe,
străzi, centre istorice sunt reclădite după metoda retro.
Arhitecții caută vechile planuri, adună fotografii de demult,
apelează la amintirile localnicilor și refac totul așa cum a fost,
până în cele mai mici detalii. Dacă însă în arhitectură un astfel
de procedeu dă rezultate bune, în economie nici măcar nu e
posibil.
Va fi nevoie de proiecte noi. Și de un drum nou. Înainte de
recesiune, deși țara păstra încă zone mari de sărăcie, se adunau
bani mulți, iar consumul creștea parcă fără limite. În acest iureș,
ne-am trezit pe neașteptate cu o turbulență economică gravă,
cauzată de surplusuri de lichiditate și de supraconsum, care a
început treptat să se transforme într-o criză clasică de
supraproducție. După recesiune, vom constata că stilul de viață va
fi altul, că modelul de consum se va schimba radical. Stilul de
viață va suferi corecții mari. Chiar dacă economia românească n-a
avut șansa de a împinge ciclul economic până la nivelul boom-ului
atins de țările dezvoltate. Pentru că, decenii la rând, în timp ce
Occidentul urca, noi luptam cu eficiența modestă și cu creșterea
prea lentă a competitivității, principala cauză constituind-o
faptul că după 1989 am constatat că ne despărțim greu de
trecut.
Ne-am încălzit ani buni cu ritmuri mari, de 6, de 7 ori chiar de 8
la sută. Deși știam că noi, ca să ajungem din urmă țările care în
Uniunea Europeană călătoresc cu trenuri rapide, am avea nevoie nu
doar de ritmuri mari, ci de un PIB cu o structură calitativă nouă
cu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit. Ca să
nu adăugăm PIB fără să adăugăm și bunăstare. Totuși, faptul că am
avut o creștere economică neîntreruptă a fost un succes. Numai că
peste acest succes, o sută la sută real, s-a suprapus o credință
năstrușnică: și anume, că n-ar mai fi nevoie de restructurare. Căci
tranziția s-a încheiat. Tranziția de la plan la piață. Foarte bine.
Dar prețul a fost prea mare: împrumuturi externe, importuri de
capital fix, de bunuri de consum. Succesul a fost atât de răsunător
încât n-a mai fost auzit avertismentul că numai restructurarea ne
poate aduce o creștere bazată pe eficiență economică, pe
performanțe, în așa fel încât să regăsim în PIB productivitate și
competitivitate într-o mai mare măsură decât consumuri suplimentare
de resurse materiale, financiare și de forță de muncă.
Cerul de deasupra economiei era totuși senin. Și când vremea e
frumoasă, buna dispoziție tinde să se generalizeze. Încrederea în
economia românească era tot mai mare. A fost însă neșansa noastră
ca vremea să se strice încă din primul nostru an în Uniunea
Europeană. Norii au apărut mai întâi, în vara lui 2007, pe cerul
pieței financiare din America. Apoi s-au răspândit în Europa de
Vest. Era firesc să suportăm și noi consecințele.
Doi ani de recesiune au fost pentru noi o lecție dură. Mai ales că,
pe fondul recesiunii, s-au înmulțit obișnuitele pierderi cauzate de
modul învechit în care este organizată munca în societatea
românească.
Elixirul creșterii plus va tămădui această boală numai dacă va
aduce o combinație nouă între restructurare și o altă ecuație
economică, în care venitul să fie legat de competiția muncii. Fără
aceste două salturi, calitative, niciun fel de alchimie nu ne poate
salva.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.