În numărul de ieri, Ziarul Financiar a încercat un calcul al mișcărilor cursului de schimb al leului față de moneda unică europeană de-a lungul a 13 ani. Din ianuarie 1999, de când există euro, până în ultima zi bancară a lunii aprilie 2012. Și a obținut o depreciere de 237 la sută a monedei noastre. Timp în care coroana cehă s-a apreciat cu 29 la sută, forintul s-a depreciat cu 14 la sută, iar zlotul cu numai 2,6 la sută. Concluzia: leul a fost cel mai “tâlhărit” dintre monedele fostelor țări comuniste.

În niciun caz, când se fac strategii, programe sau analize, nu se măsoară vârfurile: cursul unei zile din ianuarie 1999 în comparație cu al unei zile din aprilie 2012. Regula e strictă: se compară mediile anuale. Așa că deprecierea nu este de 237 la sută,ci de 160 la sută. În plus, nu poate fi comparată România, țară care abia în 2000 ieșea dintr-o lungă recesiune și începea reformele, cu consecința intrării în UE abia în 2007, cu Cehia, Polonia și Ungaria care începuseră reformele cu 10 ani în urmă, în 1990, și au intrat în UE în 2004.

Pregătirile pentru aderare, apoi intrarea în UE în 2007 au condus la recuperări substanțiale ale acestor decalaje. Din 2007 până în aprilie 2012 leul s-a depreciat cu

29 la sută, forintul cu 14 la sută, iar zlotul cu 10 la sută. Coroana cehă s-a apreciat. Naște interogații graficul din Ziarul Financiar. O linie frântă, de culoare roșie, marchează deprecierea leului în ultimele 12 luni. Fără cifre. Le adaug eu: leul s-a depreciat cu 7 la sută, forintul cu 8 la sută, zlotul cu 6 la sută, iar coroana cehă cu 3 la sută. Decalajele aproape că au dispărut.


Mai jos, articolul la care se referă Adrian Vasilescu

Cursul, la maxim istoric. În 13 ani a crescut cu 237%. Leul plătește prețul tâlhăririi politice și economice din România. La polonezi, zlotul a pierdut numai 2,6%

Adrian Vasilescu este consilier al guvernatorului BNR

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.