Opinie Adrian Vasilescu: Companiile statului: sfârșitul răsfățului?!

Încercările nereușite ale autorităților de salvare a companiilor cu capital de stat, repetate an de an, au lovit dramatic piața de consum. Ineficiența multora dintre aceste companii nu a putut fi vindecată decât rareori și pentru durate scurte. În aceste condiții, nu-i de mirare că în ceea ce privește corelația venituri-cheltuieli, esențială în orice tip de economie, a continuat să fie confundat efectul cu cauza. Societatea românească s-a obișnuit să vadă doar efectul. Și anume: veniturile întreprinderilor statului, mici, nesemnificativ de mici. Fără să vadă cauza: valoarea pe care piețele o recunosc rezultatelor muncii acestor întreprinderi, fie ele bunuri economice, fie servicii. Baza fiind munca însăși. Rău organizată.

Până când munca nu va fi rodul unei munci competitive, bine organizate, orientate cu fața spre piață, nici veniturile nu vor fi cele dorite. Și nici salariile plătite muncitorilor și specialiștilor n-au cum să fie mai mari. Există o lege economică de fier: dacă salariile cresc fără a fi însoțite de productivitate și eficiență, nu se mai poate obține profit decât prin explozia inflației. Salariile, deși inflația crește, n-au cum să crească și ele. Fiindcă nu-s legate de prețuri, ci de muncă. Iată însă că, în această vară, cu deosebire datorită presiunilor Comisiei Europene și ale FMI, se conturează o schimbare radicală a politicii statului față de aceste companii: de la exces de romantism economic la pragmatism. După ce, timp de două decenii, mai toate și-au făcut un stil de viață din supraviețuirea de azi pe mâine. Cum însă nimic bun nu ne-a adus acest tip de supraviețuire – nici eficiență, nici dezvoltare, nici bunăstare, pentru că banii rezultați din activitatea lor vin cu “rația”, puțini, prea puțini – a devenit limpede că e nevoie de o schimbare fundamentală, care să aducă bani mulți. Prin performanțe economice, prin dezvoltarea piețelor de producție și de consum, prin economisire. Soluția: urgentarea restructurării totale a companiilor statului, începând cu managementul. De fapt, procesul de restructurare a fost declanșat de ceva vreme. Câteva faze s-au și epuizat. Dar niciodată nu s-a trecut la faza decisivă: extirparea tumorilor. Din această cauză, nu au putut fi valorificate fazele deja atacate. Productivitatea a cunoscut creșteri prea puțin semnificative, doar prin reduceri de personal, deși ar fi fost nevoie de introducerea unui nou model de organizare a muncii. Totodată, au fost încheiate contracte de management, dar criteriile de performanță nu au fost adaptate cerințelor moderne ale competitivității economice. Când a început criza, a devenit limpede că noi întârzieri în trecerea la faza radicală a restructurării vor aduce mai multe sacrificii, mai mult șomaj și mai multă suferință. Așa s-a și întâmplat. Companiile nerestructurate consumă în neștire materii prime și resurse energetice, deficitele continuă să fie mari, prețurile nu s-au mai oprit din creștere. Astăzi, în statisticile europene, suntem în coada topului rezultatelor economice. Dar asta nu e o noutate. Ținem de multă vreme în brațe lanterna roșie. Problema e alta. După două decenii de deschideri către economia de piață, noi am fi putut să avem una dintre cele mai atractive piețe și un nivel de viață cel puțin decent. Chiar am fi putut atinge un astfel de nivel dacă nu ne-am fi încurcat în dogme, în iluzii și am fi ascultat de legitățile economice. Și dacă, de nenumărate ori, judecățile economice nu ar fi fost făcute la întâmplare. Până una-alta, la noi a fost sacrificată eficiența economică, în timp ce o seamă de motivații populiste au făcut să fie ignorați factorii care pretutindeni în lume produc bunăstarea: productivitatea, eficiența, competitivitatea. Relansarea companiilor statului nu va fi posibilă decât într-o altă ecuație economică, legată de competiția muncii. Numai așa va putea fi câștigată partida