Opinie Adrian Vasilescu: Criza de nervi și criza economică

Deseori, în momente dificile, poporul român a vibrat la răsunetul deșteptării și a întors de partea lui roata vremii. De ce să n-o facă și acum, când trecem printr-o grea recesiune? Fiindcă și acum, ca și în alte împrejurări grele ale istoriei României, e nevoie de acțiune concentrată, la nivelul întregii noastre societăți, pentru ieșirea din recesiune și, apoi, pentru încheierea conturilor cu actuala criză. Numai că muntele nu poate fi urcat la întâmplare. Avem nevoie de repere și de semne la fiecare intersecție, care să ne arate drumul cel bun.
Trasarea reperelor nu poate fi făcută însă numai cu privirea îndreptată spre viitor, ca să vedem unde și când ar trebui să ajungem, cum se subliniază deseori în dezbaterea publică. Este inevitabil să privim și înapoi, să analizăm cu obiectivitate ce ni s-a întâmplat, cum ne-am trezit noi în vâltoare.
Criza a pătruns în România pe mai multe căi. Și a pătruns încetul cu încetul, începând încă din 2007.
Un traseu a fost cel informațional. Veștile rele venite din America, apoi din vestul Europei au dat naștere, și la noi, unor opinii potrivit cărora vom suporta o criză ca în anii l929-1933. Și iată cum, înainte de a da piept cu criza economică, am trecut printr-o criză de nervi.
Un alt traseu a fost cel inflaționist. Scumpirile din Vest, din vara lui 2007, au molipsit și prețurile noastre. Și am văzut cum, treptat, consolidarea dezinflației începea să piardă teren.
Apoi am văzut cum începe “să fie animat” traseul cursului de schimb. S-a întors roata leului, de la o apreciere excesivă, până în iunie 2007, către deprecieri ce îngrijorau cu deosebire acea parte a populației care se împrumutase în valută.
Din vara lui 2008, influențele au venit pe canalul financiar. Valurile de valută, cu care ne obișnuiserăm în anii trecuți, se împuținau. Băncile pierdeau simțitor din interesul pentru extinderea creditării; șocul l-au primit întâi companiile, apoi populația.
Traseul comercial nu avea cum să fie ocolit de turbulențe. Am văzut cum își face loc reducerea drastică a exporturilor românești, ca urmare a reducerii cererilor din Vest.
Recesiunea, anunțată deja de contracția economică din ultimul trimestru al anului 2008, și-a arătat adevăratele dimensiuni de-a lungul întregului an 2009. Și a continuat în primul, apoi în al doilea trimestru din acest an. Datele statistice, dacă sunt citite corect, ne arată că n-am ieșit încă nici din criză și nici din recesiune. Și, făcând calcule simple, vedem că nici în următoarele două trimestre nu vom ieși din criză și din recesiune.
Țara visează, totuși, la ieșirea din recesiune. La creștere cu semnul plus. Numai că la o astfel de valoare adăugată nu avem cum să ajungem fără garanția că vom putea obține un PIB sănătos. Iată deci un reper: PIB sănătos. Și altele?
În 2010, nu cred că România are condiții pentru a începe reformele structurale de care avem nevoie. Consider că, deocamdată, suntem nevoiți să punem accentul pe ajustări structurale. Absolut necesare.
Problema noastră, acum, este nevoia de un climat economic sănătos, întemeiat pe grija pentru lucrul bine făcut. Un astfel de climat va putea să fie consolidat numai și numai dacă vor fi trasate câteva linii de forță, ca repere ale ieșirii din dificultățile actuale: întărirea disciplinei financiare, dezvoltarea educației pentru munca performantă, preocuparea pentru activarea elitelor economice. Iată datele tabloului. Paradigma vremii.
Populația României, înainte de criză, dobândise o teribilă poftă de consum, întreținută în bună măsură de bănci, fără să aibă în contrapartidă și o teribilă poftă de muncă performantă. A venit însă criza și a domolit pofta de consum. Decalajul dramatic din anii 2004-2008, între puterea de cumpărare a populației, în creștere explozivă, și posibilitățile economiei românești de a acoperi piața cu bunuri de larg consum, se restrânge acum fără încetare. Dar nu în sensul dorit, acela al unor plusuri de ofertă, ci într-unul nefericit, exprimat de scăderea cererii de consum. Faptul că a scăzut consumul nu ne încălzește deloc. Mai ales că rămâne nerezolvată o altă problemă: pofta de muncă. Am în vedere, desigur, nu munca în doru’ lelii, cum se mai obișnuiește pe la noi, ci munca producătoare de valori competitive.
Fără îndoială că ne trebuie mai mult PIB. Dar un PIB performant, cu o structură nouă, cu valori adăugate care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piață. Altfel, degeaba va fi reluată creșterea economică. Dacă, acum, la efortul de ieșire din criză nu va adera întreaga economie, chiar întreaga societate, promovând concurența și, în primul rând, disciplina financiară, scopul fiind însănătoșirea economiei și a bugetului, se vor înmulți și mai mult durerile noastre de cap. Nivelul de trai al populației nu va mai urca. Iar vinovatul nu va fi criza globală.