Opinie Adrian Vasilescu: De ce (probabil) nu scăpăm de recesiune… statistică

România, începând din 2011 (cel de al treilea an al crizei actuale), a înaintat pe tabla de șah a economiei cu două piese grele: creșterea PIB-ului și continuarea politicii de ajustări bugetare. Sosise deci timpul unei schimbări radicale: deschiderea celui de al doilea front. Fapt ce a făcut posibilă ieșirea din recesiune și trecerea la o politică de consolidare a creșterii economice.

Cum a mers la începutul crizei? Se știe: cu prudență. Nici nu ar fi fost posibil altfel. Dacă programul cu Comisia Europeană, FMI și Banca Mondială (veritabil program anticriză) s-ar fi cramponat de creșterea economică încă din 2009, ținând cu dinții de ieșirea din recesiune în 2010, țara noastră ar fi fost foarte aproape de neșansa de a rata ambele obiective.

De ajustări bugetare însă n-am scăpat. La vechile probleme s-au adăugat altele noi. La Bruxelles, cu câteva săptămâni în urmă, liderii statelor din UE au semnat Pactul fiscal. Doi indicatori, deficitul nominal și deficitul structural, legați inevitabil și de rata datoriei publice, ne pun acum pe jar. Pe noi și pe toți partenerii noștri din Uniunea Europeană.

Aceste noi probleme se leagă incontestabil de cele vechi. Așa că timpul amânărilor a expirat. Pactul fiscal aduce în prim-plan cerințe pe care nu ne mai putem permite să nu le respectăm. Altfel, fondurile străine, în principal cele de la comunitățile europene, vor intra în România în cantități ce nu vor reuși să antreneze expansiunea investițiilor și un ritm mai înalt al creșterii economice.

Ce vrea de fapt Europa de la noi? Să dăm jos din pod disciplina bugetară. Să avem deci grijă, atunci când creșterea economică va fi mare, ca politica fiscală să fie obligatoriu anticiclică. Să se acționeze deci pentru a strânge rezerve. Sau invers: când PIB-ul va scădea să se poată interveni pentru a stimula creșterea. Practica noastră fiscală a ținut doar rareori seamă de aceste cerințe. Atunci când se făceau bugetele, proiecțiile erau generoase și balanța veniturilor urca până la 37-38 % din PIB. După exercițiile bugetare însă, scala veniturilor se înscria între 28% și 32%. Dincolo, în balanța cheltuielilor, deși erau mereu programate deficite strânse, ele creșteau semnificativ.

Acum, politica fiscală se impune să fie restructurată. Ne-o cere Uniunea Europeană. Dar întâi și întâi, ne-o cere nevoia noastră de a asigura o politică fiscală sănătoasă. Dacă vrem să valorificăm potențialul nostru economic și să avem parte, imediat după ce va trece criza, de un nou ciclu de creștere sănătoasă și de durată, va fi nevoie să ne înfrățim cu rigoarea financiară și cu restructurarea efectivă. Fără stabilitate economică și financiară, într-o primă etapă, nu va fi posibilă, într-o a doua etapă, angrenarea economiei românești pe o curbă ascendentă de durată.

Dar calculele nu se opresc aici. Ne-am obișnuit să spunem, repetând de ani buni o metaforă, că populația nu mănâncă PIB. În fond, un neadevăr. Căci populația mănâncă PIB. Consumă, de fapt, din valoarea adăugată produsă an de an. Și în creștere începând din 2011.

Valoarea adăugată îmbunătățește standardul de viață. Adevărul este că un ritm înalt de creștere economică adaugă anual câteva carate bune nivelului de trai. Criza nu va fi stăvilită fără o reacție în lanț: înviorarea economiei să amelioreze mișcarea prețurilor; pentru că doar mai mult PIB și mai puțină inflație vor aduce mai puțină suferință.

Iată însă că, în trimestrul IV din 2011, PIB-ul a înregistrat o valoare negativă: minus 0,2 la sută. Și, probabil, o valoare negativă va înregistra și în primul trimestru din acest an. Iar minus cu minus, trimestru lângă trimestru, înseamnă recesiune.

O recesiune… statistică. Căci în realitate, minusul din trimestrul IV/2011 e rezultatul unei înregistrări statistice negative dintr-un an cu plus. Unul dintre cele mai mari plusuri din Europa: 2,5 la sută. Iar minusul din primul trimestru va fi, potrivit prognozelor, tot o înregistrare statistică negativă dintr-un an cu plus. Probabil, plus 1-1,5 la sută sau chiar mai mult. Problema e însă alta: dacă în acest an începe ori nu începe o nouă fază de avânt.