Putem deja să fim siguri că am scăpat de inflația galopantă. Din iulie 2011, fără încetare, inflația scade. De fapt, inflația s-a transformat din nou în dezinflație. A început aterizarea.
O dezinflație accelerată forțat, peste ritmul actual, ar putea fi însă riscantă. Judecata nu e luată din vreun manual. Ea se desprinde din realitatea societății românești. Fără îndoială, românii s-au săturat de prețurile cățărătoare. Fiindcă suportă tot mai greu rânjetul hidos al inflației, chiar dacă, de mai bine de o jumătate de an, în această cursă se aleargă tot mai încet. Dar se aleargă. Milioane de oameni necăjiți își fac socoteli disperate cât timp trebuie să muncească ei pentru a-și putea cumpăra un aragaz, o mașină de spălat, un frigider sau un televizor. Automobilul continuă să fie inaccesibil pentru o mare parte a populației, iar construirea unei case rămâne un vis pentru prea mulți dintre noi. De ce, așadar, nu ne-am descotorosit cât mai grabnic de această năpastă? De ce să nu forțăm ritmul dezinflației? Răspunsul e cât se poate de simplu: pentru că nu e posibil. Ca să ne descotorosim grabnic de inflație ar însemna să ne descotorosim tot atât de repede de cauzele creșterii prețurilor.
În douăzeci și unu de ani de inflație, prețurile au crescut de câteva mii de ori, înaintând fie cu viteza de corecție, necesară trecerii de la economia de comandă la economia de piață, fie cu viteza de ajustare, în vederea racordării la temperatura indicată de rezultatele economice. Din 2009, mai ales, pe fondul crizei, au fost acționate numeroase frâne, care au ținut în loc când corecția, când ajustarea. Aceste sisteme de frânare, bazate pe vechile scheme de tip administrativ, au sfidat adevărul pieței, au dat ceasurile înapoi și au reorientat întreprinderile către artificii economice. A venit însă timpul să fie repus în funcțiune mecanismul pieții. Desigur, grăbindu-se încet.
Ce ne spune cu deosebire analiza prețurilor de consum? Că în timp ce inflația a intrat într-adevăr în picaj, persistă încă un climat inflaționist. Un climat extrem de periculos, în sensul că sunt tot mai evidente simptomele de exacerbare a componentei psihologice a creșterii prețurilor. Sunt induse anticipații aiurea, fără nicio legătură cu realitatea economică actuală, ce derutează piețele și răvășesc economia. Din această cauză, au loc deseori mișcări anapoda ale prețurilor, care au o sensibilitate accentuată la factorii emoționali. Și mai cântă un cor, cel al populiștilor. Un cor ce repetă obsedant: “Nu-i nicio scofală că prețurile cresc mai încet. Important ar fi să scadă!”… Ei bine, nu-și dorește nimeni să cădem din lac în puț: de la inflație să ajungem la deflație. Într-un discurs istoric, în vremea în care deținea portofoliul Finanțelor, Nicolae Titulescu vorbea despre obligația ingrată de a face față nevoilor ce-i stau în cale cu puținii bani pe care îi putea aduna. El avea să exclame, în fața Parlamentului: “Toată lumea strigă – inflația trebuie să înceteze. Desigur! Dar aceasta nu înseamnă că deflația trebuie să-i ia locul. Pentru că sărăcirea prin deflație bruscă ar fi mai catastrofală decât sărăcirea prin inflație bruscă”.
Aceste adevăruri, valabile în cei dintâi ani de după Primul Război Mondial, sunt la fel de actuale și astăzi. Atenție, deci: o deflație, ce s-ar putea produce din cauza prăbușirii puterii de cumpărare, ar fi catastrofală. Ea trebuie evitată cu orice preț. Tot așa cum, cu orice preț, trebuie să fie evitate noi explozii inflaționiste. Mai cu seamă, cele cu care ne-am cam obișnuit – un salt brusc al inflației în sus, apoi un alt salt brusc în jos – căci nimic nu este mai greu decât calibrarea masei de bani și realizarea unor planuri de afaceri racordate la astfel de zigzaguri. Din acest motiv, școala de la Banca Națională vede, de aici înainte, timp îndelungat, deschiderea unui culoar cu inflație calmă, prin care să ne apropiem treptat de nivelurile din zona euro, în jur de 2 la sută pe an. Acest tip de inflație, cu valori constante, constituie principala țintă ce trebuie să fie atinsă în acest an și în anii viitori.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.