După cheltuieli bugetare sporite în anii de boom, avem parte de
tăieri de cheltuieli în faza recesiunii. Deși ar fi fost normal ca
deficitul bugetar să fi fost restrâns cât s-ar fi putut de mult în
vremea în care România avea creștere economică mare. Sau chiar să
fi avut excedente. Fiindcă un PIB tot mai mare aducea resurse mai
multe. Mai ales că, în mod legic, economia se mișcă ciclic… și după
ani de creștere de obicei vine un ciclu de descreștere. Cum, de
altfel, s-a și întâmplat.
Nouă ani de creștere economică necontenită au fost, pentru România,
o șansă. Cum o șansă a fost și faptul că, începând cu anul 2000,
mizând pe o inflație calmă și pe o politică monetară anticiclică,
bugetul n-a fost supus unor presiuni cărora să nu le fi putut face
față. Dar logica electorală și populismul au învins logica
economică. Cheltuielile bugetare au urmat cursul ciclului economic:
în sus. După saltul excesiv al deficitului intern, în toamna lui
2008, a urmat reculul PIB-ului, în 2009 și în 2010. Fapt
inevitabil, căci criza globală forțase deja, la cumpăna dintre 2008
și 2009, intrarea în România. Și au început să vină prea puțini
bani la buget. Fiindcă s-au redus, în serie, veniturile bugetare
obținute din trei surse importante: impozitele pe salarii,
impozitele pe profit și taxa pe valoarea adăugată. Dar nici după
creșterea TVA cu cinci puncte procentuale nu se adună veniturile
scontate. Investițiile s-au restrâns și ele. Multe companii
românești fie că au ajuns la cote extrem de mici de
profitabilitate, fie s-au situat sub pragul rentabilității.
În timpul boom-ului din perioada 2003-2008, România a beneficiat de
un tandem, o combinație fericită între creșterea economiei și
dezinflație. Din nefericire însă, economia a fost dominată de un
dezechilibru puternic între creșterea cererii de consum pe toate
planurile – de la limuzine și case până la bunuri curente – și
oferta internă de bunuri și servicii, care a fost modestă în toată
această perioadă. Și a fost modestă pentru că nici economia privată
nu a făcut pașii necesari spre restructurare. Iar după ce țara a
intrat în recesiune, întreaga restructurare în economia privată s-a
rezumat la disponibilizări de personal și la tăieri de cheltuieli.
Atât.
Iată de ce, acum, prioritatea-priorităților se identifică, în
esență, cu o dietă severă: restricția ca în societatea românească
să nu se cheltuiască mai mult decât ne țin curelele. Asigurându-se
astfel echilibrele bugetar, monetar și al balanței de plăți. Fără
îndoială că politicienii au dificultăți în a explica populației o
astfel de realitate. Mai ales că în joc sunt foarte mulți factori
și fiecare politician are propria lui prioritate. Și toate aceste
priorități, adunate, “subminează” prioritatea care le sintetizează
pe toate celelalte: cerința strictă de a respecta dieta, asigurând
echilibrarea balanțelor. Îndeosebi a bugetului. Dacă acest regim
sever va fi luat în serios și pus în aplicare, atunci vom avea
într-adevăr, în acest an, șansa turnării temeliei pentru ca țara,
de la anul, să înceapă să iasă din recesiune.
Țara se confruntă însă, acum, cu o problemă gravă, care dacă nu va
fi rezolvată repede și bine va duce negreșit la întârzierea ieșirii
din recesiune și va amenința stabilitatea financiară. Deficitul
bugetar. E adevărat, nu avem deficit cu două cifre, iar ponderea
datoriei publice în PIB este cu mult sub plafonul european de 60 la
sută. Dar asta nu înseamnă că avem dreptul să lăsăm lucrurile să se
miște către un astfel de deznodământ dramatic. E nevoie de
intervenții urgente. Deficitul bugetar a fost de 5,4 la sută în
2008 și de 7,2 la sută în 2009. Acum continuă să urce. Dar trebuie
oprit. Convenția cu semnatarii Acordului de împrumut, de care
depinde eliberarea următoarelor tranșe, este ca în 2010 deficitul
să coboare la 6,8 la sută. Scăderea de la 7,2 la sută la 6,8 la
sută ar asigura o schimbare de tendință în mișcarea deficitului, de
la urcare la coborâre, ceea ce ar garanta că putem să evităm un
derapaj incontrolabil.
Dacă statul n-ar interveni de urgență pentru a curma actuala
tendință a deficitului bugetar, lăsându-l să urce, nu numai
stabilitatea financiară ar fi pusă în pericol, ci societatea în
ansamblu. Pentru că nu este deloc în interesul României să ieșim
din recesiune pur și simplu. Cu problemele pe care le avem în
momentul de față, și am în vedere în primul rând dificultățile de a
frâna creșterea deficitului bugetar, recesiunea poate să revină
oricând. Important este ca mai întâi să rezolvăm marile noastre
probleme de disciplină financiară și să asigurăm o coordonare
eficientă a politicilor monetară, fiscală, salarială și de
restructurare economică. Numai așa vom putea ieși cu adevărat din
recesiune, asigurând o creștere economică sănătoasă.
După nouă ani de creștere economică, aproape un ciclu complet,
exista posibilitatea, respectând câteva reguli, ca acest ciclu să
fie prelungit cu un an sau cu doi. Căderea la un moment dat era
însă inevitabilă, pentru că acestea sunt legile economiei. După ce
aduni câțiva ani buni de creștere economică, negreșit vine un
moment de contracție și pe urmă iar începe o nouă creștere. Un fapt
e sigur: acela că ciclul de creștere îl mai aveam și acum dacă nu
ne lovea foarte tare criza economică mondială. Viața ne-a dovedit
însă că n-am fost pregătiți să ne luptăm cu criza și nici să îi
facem față recesiunii.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.