Societatea românească are nevoie de un nou suport pentru o solidaritate reală. Cum și l-ar putea asigura? Desigur, prin câteva reușite certe, care să redeștepte încrederea și speranța în viitor. Dacă vom reuși, în anul 2011, să obținem reluarea unei creșteri economice sănătoase și durabile, de cel puțin 1,5 la sută, pe fondul scăderii inflației, un astfel de rezultat se va reflecta și în nivelul de trai. Chiar începând din 2012. Și speranța va reînvia.
După ieșirea din recesiune, consolidarea creșterii economice pe plus a devenit o urgență. Pentru a-i deschide drum, e nevoie să fie grăbită soluționarea problemelor de disciplină financiară, care să stimuleze creșterea volumului de economii și relansarea procesului de investiții; să asigure corelații normale între productivitate și salarii, încurajând activitatea eficientă și munca de calitate; să consolideze un sistem de salarii reale ce nu vor putea spori fără o creștere a productivității muncii. Din acest motiv, în primul rând, fiscalitatea trebuie să-i avantajeze pe cei ce vor să muncească, să facă performanță economică și să ajungă la profit.Tocmai asta-i problema. Fiscalitatea nu stimulează companiile să facă profit. Și, în primul rând, nu împinge înainte, către un alt comportament, acele companii care acum cheltuiesc mult, consumă mult, în timp ce cifrele lor de afaceri sunt mici. Din această combinație nu poate rezulta altceva decât o valoare adăugată nesemnificativă.
Profiturile multor companii sunt, deocamdată, substanțial diminuate. Din acest motiv, la sănătate, învățământ, armată, justiție, poliție, administrație publică nu pot să ajungă decât sume extrem de mici. Nu ajung banii nici pentru investiții publice: infrastructură, energetică, lucrări edilitare. Aceste tipuri de cheltuieli sunt și vor mai continua să fie sufocate. Economia nu-i capabilă încă să alimenteze bugetul la nivel optim. Fiindcă, la noi, cele mai multe companii se mențin pe linia de plutire cu o eficiență modestă a muncii, cu creșteri mari ale costurilor de producție și cu o competitivitate aflată la mare depărtare de cerințele minime.
Creșterea economică durabilă, spre care țintim în acest an, presupune reluarea investițiilor. La rândul lor, investițiile depind de reluarea procesului de economisire. Dar ajustarea fiscală nu este suficientă. Ea este doar factorul care poate sprijini reluarea procesului de recuperare economică. Mai e nevoie de un factor: competitivitatea. Punerea în mișcare a economiei românești, pe linia performanțelor europene, a eficienței și productivității înalte, va fi însă un proces anevoios și cu costuri inevitabile. Dar un proces pe deplin posibil încă din acest an. Sub forma reducerii inflației și a reluării creșterii sănătoase.
Economisirea și acumularea nu sunt fenomene pur cantitative. Iar un anumit nivel al acumulării, chiar înalt, nu este suficient pentru a declanșa automat investiția creatoare și o anume rată de creștere economică. Procesul e complex și depinde fundamental de maniera societății noastre de a face economii, de a cheltui, de prejudecăți, de incitările sau frânele în ceea ce privește investițiile. Politica fiscală are și ea rolul ei în formarea și utilizarea capitalului. Fiscul stăvilește, dirijează, restituie, într-un mod mai mult sau mai puțin util, mai mult sau mai puțin rapid, banii pe care-i încasează. Investitorii nu acceptă orice posibilitate de a-și plusa banii pe care i-o propune viața economică. Ei urmăresc necontenit conjunctura, ca să intervină potrivit unor direcții preferențiale. Pentru că știu și pot să-și aleagă direcția de acțiune. Dar, ceea ce definește superioritatea unei politici fiscale este faptul de a avea oricând mijloacele necesare creării unei strategii de stimulare a investițiilor. Aici, societatea, cultura și politica au un cuvânt de spus. Și istoria de asemenea.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.