Opinie Adrian Vasilescu: Mai este România o țară industrializată? (5)

Întrebarea din titlu se referă la timpul prezent: “Mai este România o țară industrializată?”… Mulți spun că nu. Totuși, în anii din urmă, tot mai multe fabrici de-ale noastre sunt prezente pe piață și vând. Și mai ales exportă. Vând însă cu deosebire acele fabrici care au atras capitaluri străine și lucrează performant. Altele, tributare vechiului slogan “Merge și așa”, deci la voia întâmplării, n-au trecere pe piața internă și, mai ales, nu exportă. Românii preferă importurile, de la electrocasnice și electronice până la materiale de construcții și automobile.

Soluția cea mai bună ar fi să atragem producători performanți din toată lumea să-și fabrice mărfurile la noi în țară. Ceea ce nu-i deloc simplu. Deși lozinca “Nu ne vindem țara”, în forma ei brută, s-a demodat, sfânta noastră birocrație n-a încetat să-i blocheze pe investitorii străini. Și chiar dacă, astăzi, i s-a luat considerabil din putere, dincolo de birocrație, de ștampile, de legi neclare, de descurajări fățișe ori ascunse există o forță puternică în calea investițiilor străine. O forță nevăzută, dar extrem de activă, o fantomă ce agită spirite și influențează concepții de mai bine de o sută de ani.

A fost însă România o țară industrializată?!… Procesul industrializării țării a început în secolul al XIX-lea. Și a continuat în secolul XX. După Primul Război Mondial, cu deosebire, țara își găsise drumul. E adevărat că avea să treacă prin câteva încercări aspre, chiar dramatice, între care inflația din anii’20 și Marea Criză din anii ’29-’33. Dar aceste încercări au ajutat-o să deschidă ochii, să vadă ce ne despărțea de statele avansate și cum puteau fi înlăturate obstacolele din calea dezvoltării. Voci autoritare, bazate pe argumente solide, li s-au adresat românilor și le-au arătat ce au de făcut. Primul pas fiind încurajarea investițiilor.

Treptat, s-au înmulțit întreprinzătorii. Mulți dintre ei erau investitori de o factură aparte. Căci plecau de la ideea de a întreprinde ceva folositor. De a-și cheltui banii cu un gând limpede, pe deplin lăudabil, de a obține alți bani, mai mulți, din eficiență și performanță. Reinvestind, apoi, pentru eficiență și performanță. România a avut, în anii interbelici, numeroși investitori îndrăgostiți de performanță și de competitivitate. Cea de-a patra locomotivă a producției. Cei trei factori de producție clasici – capitalul, pământul și munca – deveniseră și la noi, în anii interbelici… patru. Al patrulea fiind întreprinzătorul preocupat de management performant și de profit.

România, deîndată ce s-a desprins din încrengătura marii crize din 1929 – 1933, și-a luat avânt într-o încercare meritorie de a ocupa un loc bun în plutonul națiunilor dezvoltate. Sunt nenumărate acele evenimente, întâmplări sau împrejurări, din anii interbelici, de natură să ne deschidă ochii. Ar fi nedrept, astăzi, să ignorăm unele posibile proiecții peste timp, să nu pornim de la fapte care s-au petrecut în mod real, care au căpătat o anumită dinamică, marcând creșteri evidente. Nimic și nimeni nu ne dă dreptul să le ignorăm. Suntem îndreptățiți să întrebăm, astăzi: unde ar fi ajuns România fără ca sfârșitul războiului (Al Doilea Război Mondial) să-i fi întrerupt brutal avântul economic?! Și nu doar să întrebăm, ci să judecăm.

În Europa de dinainte de război, prin voință populară, dar cu deosebire prin acțiune inteligentă, datorată unei mase critice de elite pe care România reîntregită și-a format-o și a reușit s-o pună la lucru, țara noastră își luase un avânt dătător de mari speranțe… Dar a venit războiul. Și pe întregul continent s-a auzit un strigăt dureros, asemănător celui al lui Pitt, premierul englez din vremea expansiunii lui Napoleon: “Faceți sul harta Europei!” Românii, atunci, s-au văzut și ei nevoiți să strige, după ce țara a pierdut o parte din teritorii: “Faceți sul harta României”.

Apoi am căzut, prin hazardul istoriei, în zona de influență a Uniunii Sovietice. Și societatea românească a văzut, fără putința de a interveni, cum se năruie întregul edificiu economic înălțat înainte de război.