Acum câteva zile, într-o dezbatere televizată, am purtat un dialog cu premierul Victor Ponta pe tema salarizării miniștrilor și a experților din ministere. Opinia premierului este binecunoscută: țara are acum mai multe ministere, mai mulți miniștri, fără să fi fost însă alocate mai multe fonduri bugetare și fără suplimentări de personal. Am spus, în dezbaterea amintită, că sub aspectul rigorilor bugetare lucrurile sunt în ordine. Nu se fac angajări, nu cresc cheltuielile bugetare și nu există vreun pericol de suplimentări ale fondurilor salariale la nivelul aparatului guvernamental. Să fie însă, acest al cincilea an de criză economică, timpul potrivit pentru a îngheța schemele personalului ministerial? Opinia mea este că nu.
În dialogul televizat, am spus că salarizarea experților din ministere descurajează formarea unui corp de elită în jurul ministrului. Premierul, din considerente ce nu sunt greu de înțeles, a evitat să avanseze un punct de vedere în această privință. Cred însă că subiectul merită să fie dezvoltat. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie, în afara piețelor funcționale și a companiilor performante, de instituții performante, de reglementări bune și de specialiști de elită în instituțiile statului, inclusiv în ministere.
A venit timpul ca România, țară membră a Uniunii Europene, să-și afirme, în fața celorlalte țări partenere, potențialul său, care ar putea să însumeze un număr mai mic de pasive și un număr mai mare de active. Și când spun active, am în vedere nu doar o piață mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală, și o rezervă mobilă de forță de muncă, de vreo trei milioane de oameni, care lucrează în țări dintre cele mai dezvoltate. Am dovedit deja, înainte de criză, din 2000 și până în 2006, perioadă în care programele noastre de dezvoltare au fost structurate decisiv pe valorificarea șansei de aderare la 1 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană, că ne putem mobiliza eforturile în înfăptuirea unui obiectiv cardinal. Totodată, ne-am convins pe noi înșine, întâi și întâi, apoi i-am convins pe europeni că economia noastră are încă resurse mari de creștere. Acum e timpul ca țara să-și valorifice activele în Uniunea Europeană și să devină ea însăși propulsor al procesului de dezvoltare în anii ce vor veni… Numai că o valoare adăugată prea mică pentru o populație atât de mare nu poate fi nicicum principalul activ de care România are nevoie acum, chiar dacă PIB-ul e cu semnul plus. Și nici tentația de a urca salariile fără ca această “generozitate” să fie însoțită de mai multă productivitate și de mai multă eficiență nu ne poate fi de vreun ajutor.
Nu putem sta la infinit cu brațele încrucișate, lăsând vechile structuri să producă blocaj și sărăcie. Soluția optimă este renunțarea la birocrația stufoasă, care s-a umflat continuu, inventându-și atribuții și consumând în exces venituri bugetare. Și la vechile practici din întreprinderile de stat, unde se cheltuiesc mulți bani, se consumă mult capital fix pentru a produce an de an mai puțină valoare adăugată. Dar nu rezolvăm nimic numai tăind. Până când nu vor fi reînnoite structurile economice, organizarea muncii și sistemul intereselor, nu avem de ce spera că vom putea evita capcana sărăciei. Fiindcă un ritm mai bun al Produsului Intern Brut fără o creștere de bună calitate nu ne-ar aduce neapărat și condiții de viață mai bune. Dincolo de creșterea economică, o mare însemnătate o are structura acestui indicator sintetic. Dacă producția de bunuri și de servicii nu se face în totalitate cu fața la criteriile calitative, plusul de valoare adăugată nu ar aduce mai multă bunăstare. Dimpotrivă, am avea mai puțină bunăstare.
În 2013, un salt calitativ în economie, care să fie adăugat sporului cantitativ, va fi posibil numai dacă am obține o creștere economică sănătoasă. Bazată pe concurență, pe competitivitate și pe eficiență. Statul are în acest proces un rol nou. Nu se va putea însă ajunge la organizarea inteligentă a muncii și a sistemului intereselor fără ca în jurul miniștrilor să se adune echipe performante de experți, formate inclusiv dintre tinerii pregătiți în mari universități din lumea largă. Ei nu vor veni însă dacă plata muncii lor nu va fi corespunzătoare competenței lor. Și dacă nu vor fi înconjurați cu respectul cuvenit a-i fi acordat competenței.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.