Opinie Adrian Vasilescu: Un sfârșit de an altfel decât celelalte

Din ’91 încoace, an de an, inflația exploda toamna. Cotele ei urcau vertiginos până la sfârșitul anului. Apoi, la începutul anului următor, fie urcau mai departe, fie se mențineau la nivelul înalt deja atins. Așa s-au petrecut lucrurile vreme îndelungată. Și asta pentru că una dintre bolile grave ale economiei românești a fost și într-o oarecare măsură mai este sezonalitatea. Ceea ce înseamnă că economia noastră se manifestă diferit de la un anotimp la altul.

Toamna era deci, an de an, sezonul accelerării creșterii prețurilor. Așa se părea că va fi și în 2012. Dar nu este. Acest sfârșit de an, cel puțin în privința inflației, nu seamănă cu celelalte. După ce inflația coborâse în mai până la cel mai de jos nivel din perioada de după ’89, de 1,79 la sută, inflația a urcat treptat, ajungând în septembrie până la 5,33 la sută. S-a spus și s-a scris: toamna 2012 a reaprins focul inflației, iar creșterea prețurilor va face explozie. Iată însă că nu e așa. După ce în iunie, iulie și august inflația a crescut “contabilicește” prin manifestarea efectului de bază – cele patru luni de scăderi de prețuri din vara lui 2011 – la care s-a adăugat în septembrie efectul secetei din 2012, prețurile și-au încetinit creșterea în octombrie. Pentru că, așa cum am văzut în comunicatul INS, prețurile unor alimente, între care cartofii, fasolea și uleiul, și-au oprit în octombrie elanul extravagant. Inflația nu dă semne că ar vrea să crească mai mult, chiar dacă unii analiști văd un salt al prețurilor până în jurul nivelului de 6 la sută.

Sigur, inflația a întors foaia în acest sfârșit de an. În sensul că nu ne mai așteptăm, nici măcar în partea a doua a anului viitor, când procesul se va calma la nivelul creșterii din mai 2012, de sub 2 la sută. Atunci am înregistrat una dintre cele mai mici inflații din Europa. Dacă vom reuși să închidem aici cercul la sfârșitul lui 2013, va fi un rezultat cu adevărat remarcabil. E cert însă că, în a doua parte a lui 2013, vom revedea inflația transformându-se în dezinflație. Lupta cu inflația va fi însă grea. Mai ales că tratamentele ce pot fi aplicate au multe contraindicații. Și încă un detaliu: ca și în medicină, se aplică și în economie principiul că nu există boli, ci bolnavi. Interesează, așadar, cu prioritate cum se manifestă boala numită inflație în corpul economiei românești.

Va fi deci nevoie să fie analizate toate detaliile fenomenului inflaționist în țara noastră. Pentru a-i fi bine cunoscute, sub toate aspectele, dimensiunile, specificul, cauzele. Am scăpat totuși de cunoscuta variantă a disperării: banii în plus, imediat ce apăreau, se duceau în prețuri. Degeaba studiam cazurile “clasice”, degeaba tot căutam manuale și tratate. Nu acolo erau soluțiile. Definițiile, variantele proprii multor țări nu ne erau proprii și nouă. Orice fel de încercare de a aplica “etichete” se lovea, în cazul țării noastre, de o sumedenie de particularități greu de definit, dar și mai greu de stăpânit. Iar particularitatea care ne-a dat cele mai mari dureri de cap – și de care încă n-am scăpat cu totul – este raportul dintre prețurile mari și salariile mici. Și cum, într-un viitor apropiat, salariile nu vor crește prea mult, ele fiind legate de productivitate, creșterea lentă a prețurilor rămâne cea dintâi soluție pentru ameliorarea nivelului de viață. Și prețurile au, acum, o creștere lentă.

Românii vor fi plătiți mai bine numai după ce întreprinderile noastre vor învăța să înoate în apele repezi și reci ale concurenței. Va fi însă nevoie de mai multă muncă eficientă. Și, mai ales, de mai mult spirit întreprinzător, de liberă inițiativă. Starea de așteptare nu-i decât un mod de a lungi boala. Dacă nu va fi pornit degrabă războiul cu somnolența economiei și, mai cu seamă, dacă nu va fi câștigat, românii nu vor fi plătiți ca în Uniunea Europeană. Iar prețurile, oricât de lentă va fi creșterea lor, vor continua să fie un obstacol în calea bunăstării.