Opinie Adrian Vasilescu: Vremea turbulențelor

Crizele vin și trec. Actuala criză e pe cale să treacă și ea. Lumea intră însă într-o lungă etapă de turbulențe.

Viața Uniunii Europene se va derula, în acest timp al turbulențelor, sub presiunea unor constrângeri și complicații noi, cu implicații evidente și asupra țării noastre. România va fi pusă în situația să-și afirme, în fața celorlalte țări partenere, potențialul său, care să constituie un activ și nicidecum un pasiv.

Ar fi dramatic să gândim acum, așa cum am mai făcut-o de atâtea ori: “Las’ să treacă vremea asta și om mai vedea”… Logica istoriei ne obligă să regândim imediat rolul României într-o Uniune Europeană condamnată (și nu scriu cuvântul între ghilimele) la o continuare a adâncirii integrării și la o dezvoltare durabilă, dacă vrea să nu se transforme într-un muzeu al civilizațiilor. Desigur, nu-i va fi deloc ușor societății românești să-și înfrângă reflexele, obiceiurile, conservatorismul. Dar nu mai pot fi amânate măsurile hotărâte prin care să ne schimbăm noi, să schimbăm țara, să ne schimbăm felul nostru de a trăi.

Dacă România își va îndeplini obiectivele ce-i stau în față, legate de integrarea post-aderare, de convergența nominală și reală, vom putea spune că am făcut un mare pas cu dreptul înainte. Țara va câștiga o mai mare credibilitate, va convinge autoritățile europene că adoptă măsuri bune și că dovedește seriozitate în îndeplinirea lor întocmai. Nu avem niciun drept să dăm înapoi. Ori să ezităm.

Un program românesc de dezvoltare durabilă, până la orizontul anilor 2020-2030, alcătuit din perspectivă tehnică și nepartinică, ar avea o însemnătate cardinală pentru convergența țării noastre cu țările din Uniunea Europeană. Și, desigur, pentru locul României între economiile europene.

Nu știu unde va fi acest loc. Deocamdată țara noastră ocupă locul 26. Penultimul. Cred că, acum, nu este lucrul cel mai important schimbarea locului. Mai importantă este tendința pe care România se va înscrie în anii ce vin.

Logica economică obligă societatea românească să rezolve urgent o mare problemă: competitivitatea. Soluția: să ne mișcăm repede. Îngrijindu-ne de viitorul nostru în Uniunea Europeană, trebuie să marcăm câteva puncte: 1) câștigarea profitului din volum, nu din marjă; 2) mutarea accentului dinspre competitivitatea prin costuri spre competitivitatea prin calitate; 3) o preocupare mai mare pentru perfecționarea continuă a forței de muncă; 4) formarea unei clase de manageri care să facă față cerințelor de competitivitate. Evident, o importanță cardinală în acest sens o are atragerea unei părți mari din resursele puse la dispoziția noastră de Uniunea Europeană. Putem reuși cu proiecte de infrastructură, de mediu și de dezvoltare rurală. Dacă vor fi trecute câteva examene grele, între care sporirea productivității și eficienței, reducerea birocrației, disciplina contractuală, politica salarială, țintele amintite chiar vor fi atinse.

E limpede, așadar: societatea românească are încă nevoie de schimbări profunde. Timp de 22 de ani, din cauza jumătăților de măsură, nu a fost asigurată formarea unei mase critice de schimbare, care să favorizeze un raport optim între câștigurile și pierderile din economie. Acum însă, deși vremea pe planetă continuă să fie rea, e nevoie de acțiune în forță pentru a atenua turbulențele. Diagnosticarea și tratamentul actualei etape trebuie să fie o preocupare fundamentală. Două repere devin cardinale: cât PIB va trebui să facem și pe cât capital ne bazăm. Iată de ce, privindu-ne în oglinda acestei lumi obsedate de finanțarea creșterii economice, încercăm să aflăm răspunsul nostru la întrebarea despre modul în care vom reuși (ori nu vom reuși) să nu ni se închidă sursele de capital. Un răspuns în care nu putem să facem abstracție de climatul economic, politic, social și psihologic din țară.

Ani de zile societatea noastră a fost preocupată doar de simptome, fără să meargă decât rareori la rădăcini, la cauze. Am fost obișnuiți, în economie, să gândim de azi pe mâine, în loc să concentrăm politicile și opțiunile economice într-o perspectivă pe termen lung. Am irosit prea mult timp și acum suntem nevoiți să acționăm repede.