La nivel mondial se simte “frica” tot mai mare a ceea ce înseamnă energia. Global, asistăm de ani buni la o creștere spectaculoasă a facturilor pentru orice formă de energie, pornind de la combustibili și până la energia electrică. În paralel, mediul înconjurător ne dă semnale din ce în ce mai frecvente că nu mai suportă mult timp comportamentul nostru sălbatic și ne impune să luăm măsuri astfel încât să păstrăm echilibrele din natură.
Cele două elemente menționate mai sus au trezit pe cei mai sensibili și mai grijulii dintre specialiștii la nivel mondial și acum assistăm la o “explozie” de idei și acțiuni care vin să pună sursele de energie regenerabilă într-o poziție semnificativă. Sursele de energie regenerabilă recunoscute sunt: energia hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW; energia eoliană; energia solară; energia geotermală; biomasa; biolichidele; biogazul; gazul rezultat din procesarea deșeurilor și gazul de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate. Atât aceste surse de energie, cât și gazele de șist sunt astăzi subiecte arzătoare care ațâță majoritatea guvernelor în goana după așa-numita “independență energetică”.
România nu ar trebui să facă excepție chiar dacă este una dintre țările “binecuvântate” cel puțin la nivel european, beneficiind de resurse proprii de energie clasică precum cărbuni, ape, hidrocarburi, nucleară. Măsurătorile din ultimii ani au demonstrat că România beneficiază și de resurse importante de energie regenerabilă, astfel în România există și zone cu un nivel eolian semnificativ și totodată largi zone cu radiație solară ridicată. În aceste condiții și coroborat cu schemele suport asumate la nivel guvernamental, multe proiecte de centrale electrice eoliene și respectiv centrale electrice fotovoltaice s-au dovedit fezabile. Problema acestora constă în capacitatea limitată a sistemului electroenergetic de “a accepta” injecția acestor centrale datorită caracterului imprevizibil (sau cu previzibilitate foarte limitată) al acestora și având în vedere necesitatea echilibrului permanent între producție și consum.
Această limitare analizată în paralel cu sursele clasice de energie care sunt în mare măsură epuizabile, ne îndreaptă atenția către gazele de șist. Problema gazelor de șist pare să fie însă mult mai complicată. Pe de o parte avem imaginea plăcută trăită de americanii care plătesc acum pentru gaze circa 100$/1000Nmc (spre comparație, în România avem gaze autohtone la circa 200$/1000Nmc și gaze de import la circa 500$/1000Nmc) dar pe de altă parte avem controversele privind impactul asupra mediului prin exploatarea gazelor de șist. Este o certitudine că România trebuie să găsească soluții astfel încât energia să nu fie considerată un lux.
Fără energie nu putem avea nici dezvoltare economică, nici bunăstare. Nu este mai puțin important angajamentul României de a respecta Directiva nr. 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. În astfel de condiții este extrem de important să abordăm energia în mod responsabil, consistent și consecvent la toate nivelurile: guvernamental, antreprenorial și social. Elaborarea reglementărilor în domeniul energiei nu poate fi tratată pe colțul unei mese deoarece este ca și cum ne-am plimba beți pe marginea prăpastiei.
Exemple recente din declarațiile guvernamentale (suprataxarea activităților de tip monopol și reducerea valorilor maxime ale certificatelor verzi) nu fac decât să bulverseze un sector extrem de sensibil cum este energia și să îndepărteze interesul investitorilor. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care România importă circa 50% din petrolul necesar la nivel național, importă circa 25% din necesarul de gaze și acoperă cam 7% din producția de energie din surse regenerabile (față de circa 13% asumat pentru anul 2013). Poate nu este lipsit de importanță să menționăm că “insolvența” Hidroelectrica de anul trecut împreună cu măsurile luate la nivel administrativ au dus la creșterea prețului energiei pe piață și în continuare la scăderea industriei cu circa 20%.
În luna august 2012, odată cu anularea contractelor “baieților deștepți”, consumul din industrie a scăzut cu circa 600MW (față de o referință de circa 3.000MW). Mai grav este că această scădere a consumului se menține și azi, semn că în ultimele 6 luni prețul energiei electrice nu a fost încurajator pentru industrie. Este evident că actualul guvern ar trebui să-și regrupeze specialiștii pe tema energiei și să reconsidere administrarea acestui sector astfel încât energia să fie accesibilă fiecărui sector din economie și creșterea economică să nu rămână o “fata morgana”. Fără o abordare sustenabilă pe termen mediu și lung, riscăm să externalizăm toată industria românească.
Cătălin Chimirel este inginer în electroenergetică, director de program pentru proiecte energetice la SC Ecro SRL
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.