A răbdat cât a răbdat președintele Băsescu criticilor și comentariilor șefilor BNR din 2009 încoace la adresa guvernului, economiei, situației din România, la modul cum ar trebui făcute lucrurile, dar într-o dimineață de sfârșit de mai 2011, nu s-a mai abținut.
Fără să-i pomeneasca numele direct, președintele l-a atacat pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu: E ușor să dai din gură la televizor, dacă tot face pe profesorul de ce nu intră în arenă, de ce nu se murdărește în mocirla politică să o facă el mai curată.
Băsescu nu a uitat că în 2009/2010, când țara era în aer, Mugur Isărescu i-a refuzat oferta de a prelua conducerea Guvernului motivând: că-i prea bătrân, că este nevoie de un om tânăr, că nu e membru de partid, că-i mai folositor la BNR, și tot așa. Isărescu a refuzat diplomatic oferta, s-a dat lovit și l-a trimis pe Lucian Croitoru, consilierul lui, să se plimbe în pulover la finalul lui 2009 pe la partide, cu televiziunile în spate, ca să facă Geoană și Antonescu mișto de el.
În ultimii doi ani, Emil Boc a luat toate înjurăturile României pentru ce s-a întâmplat și se întamplă rău în țară. Din fericire, Emil Boc nu a refuzat funcția de prim-ministru, ca guvernatorul BNR. Poate nu știe economie ca profesorul Isărescu, dar lui Boc nu i-a fost frică să iasă în față să conducă un guvern, o țară. Cineva tot trebuie să o conducă, asta e. Daca alții refuză…
După 20 de ani, guvernatorul BNR a devenit cel mai critic oficial la adresa felului cum arată România de astăzi: se muncește prea puțin, sunt prea mulți asistați social, statul e prea mare, e prea multă birocrație, sunt prea multe dări, impozite mari etc. Oricine poate spune aceste lucruri. Dar să îndrepte aceste lucruri, nu sunt mulți. E doar unul singur. Boc, de bine de rău, a mai tăiat, cum s-a priceput. Că alții nu au vrut să taie. Au taiat prin curs și inflație.
Dacă premierul nu i-a răspuns guvernatorului, i-a răspuns președintele. Oricum și Traian Băsescu este de o ipocrizie mare: critică acum statul, când el a fost funcționar, ministru, primar, președinte de când îl știu românii.
Acum i-a descoperit pe baronii regiilor, companiilor de stat. Ei
existau și erau negociați an de an de liderii politici la vedere.
Nu veneau din neant, erau “de-ai partidului”.
Sebastian Vlădescu, fostul ministru al finanțelor, declara
nonșalant într-o emisiune televizată, că această corupție mare,
care este descoperită acum și plimbată cu televiziunile alături pe
la DNA, nu poate exista fara protecție administrativă și politică.
Mare. E la fel cum Traian Băsescu spune/constată că regiile sunt
robinete pentru clientela de partid. Cine-i în politică, acolo sus?
100 de inși, 1.000, 2.000, 10.000. Din 20 de milioane.
Oricum, având în vedere că pe Mugur Isărescu, Traian Băsescu, Sebastian Vlădescu îi leagă multe în ultimii 15-20 de ani – multe nopți nedormite în negocierile cu FMI, cu creditorii internaționali, cu programe de guvernare, cu apărarea cursului, cu salvarea sistemului bancar -, acum ar mai rămâne să întocmească “scrisoarea celor șase” (sigur mai găsesc trei) de critică la adresa politicii lui …? Ceaușescu, din păcate, nu mai e. Și nici Silviu Brucan. Pe cine mai poate să critice? Pe România, pe care ei inșiși au condus-o?
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.