Criza datoriilor publice în zona euro demonstrează caracterul
incomplet al cadrului de politică economică al Uniunii Monetare
Europene (UME). După multe întârzieri, Uniunea Europeană a aprobat
acordarea de asistență Greciei și a creat Fondul European de
Stabilitate Financiară (FESF) pentru o perioadă de trei ani (până
în 2013).
Banca Centrală Europeană (BCE) a cerut să se creeze un fond de
gestionare a crizelor pentru zona euro, care să fie utilizat în
cazul în care consolidarea cadrului normativ în UE nu este
suficientă pentru prevenirea unor viitoare crize de acest tip. Un
astfel de fond ar trebui să asigure o finanțare pentru orice
eventualitate la rate de penalizare pentru guvernele care se
confruntă cu dificultăți în accesul la piețele private de credit.
Consiliul European din 28-29 octombrie 2010 a afirmat că “șefii de
state sau guverne sunt de acord asupra necesității ca statele
membre să stabilească un mecanism permanent de criză pentru
salvgardarea stabilității financiare a zonei euro”1.
Un raport recent al institutului Bruegel afirmă că “absența oricăror norme care să orienteze așteptările pieței în legătură cu felul în care guvernele și Comisia ar răspunde crizei a contribuit la volatilitatea piețelor financiare în timpul crizei, iar aceasta, la rândul său, a contribuit la sentimentul factorilor de decizie că trebuie să acționeze de urgență2. Autorii sugerează crearea unui Mecanism european de rezolvare a crizelor (MERC) așezat pe doi piloni: o procedură de inițiere și gestionare a negocierilor dintre un debitor suveran cu o datorie nesustenabilă și creditorii săi, care ar conduce la o restructurare a obligațiilor acestuia pentru a restabili sustenabilitatea finanțelor sale publice și norme pentru asigurarea de asistență financiară țărilor din zona euro ca element de rezolvare a crizei. Dacă se constată insolvența unei țări din zona euro, asigurarea de ajutor financiar ar trebui să fie condiționată de încheierea unui acord între debitor și creditori prin care se restabilește solvența.
Cu toate acestea, nu va fi ușor ca propunerea de mai sus să devină funcțională. De exemplu, cum se poate rezolva problema clasică a “călătorului fără bilet” (free riding), reprezentată de creditorii care nu doresc să participe la o restructurare coerentă a datoriei care implică ajustări ale valorilor nominale ale creanțelor lor (așa-numitele haircuts)? Reprezintă “clauzele colective de acțiune” (collective action clauses) un instrument suficient în această privință? O altă perspectivă susține că un asemenea mecanism de incercare de gestionare a crizelor va face UME mai expusă la tensiuni deoarece va introduce dinamici speculative în interiorul acesteia; se face în acest sens o analogie cu Mecanismul Ratelor de Schimb (Exchange Rate Mechanism) care a precedat crearea zonei euro (de Grauwe3).
Daniel Dăianu este profesor de economie
1. Un acord franco-german
încheiat la 18 octombrie menționează stabilirea “unui cadru
permanent și robust pentru asigurarea pe viitor a unei gestionări
coerente a crizelor”. Poziția germană este expusă prin cuvintele
ministrului de finanțe Wolfgang Schauble: “Merită să ne amintim că
uniunea monetară nu a fost destinată să fie un panaceu pentru
membrii eurozonei și nici un sistem de îmbogățire pentru
speculatorii financiari. Nu a fost destinată să fie nici un sistem
de redistribuție de la țările bogate la țările sărace prin
împrumuturi mai ieftine pentru guverne prin intermediul unor
euroobligațiuni comune sau a transferurilor fiscale directe.
Uniunea Monetară Europeană nu va avea succes dacă unele țări se
află mereu în deficit și își slăbesc competitivitatea pe seama
stabilității euro”. După părerea mea, această poziție subestimează
implicațiile caracterului sub-optim al UME și nevoia de a folosi
instrumente mai eficiente pentru a încuraja o convergență reală în
această zonă (Europesworld, 3, 2010).
2. Gianviti et. al, “A European Mechanism for Sovereign debt Crisis
Resolution”, Brussels, Bruegel, 9 November, 2010.
3. Paul de Grauwe, “A mechanism of self-destruction of the
eurozone”, Brussels, CEPS, 9 November, 2010.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.