Încă din 2011 am constatat în unele comentarii privind România teza că anul următor, că perioada electorală, va consemna o relaxare a execuției bugetare.
O astfel de teză nu este lipsită de sens în circumstanțe influențate de ciclul electoral în mod decisiv. Dar, într-o țară în care deficitul structural al bugetului public ajunsese la cca 8% din PIB în 2008 și căreia, după izbucnirea crizei financiare în Europa, datoria publică îi “exploda”, consolidarea bugetară (fiscală) nu putea întârzia și nici nu se putea termina în 2011.
Se poate chiar susține că pasul de consolidare a fost prea mare, ceea ce remarcă și o evaluare a FMI în martie acest an. La finele lui 2011 deficitul structural al bugetului public scăzuse la aproximativ 3% din PIB (chiar dacă măsurarea comportă discuții).
Acordul preventiv încheiat cu FMI, BM și Comisia Europeană (UE) prevede o continuare a consolidării bugetare; pentru 2012 se menționa un deficit de 1,9% potrivit metodologiei FMI (pe cash).
Merită să fac câteva observații definiționale. Astfel, o consolidare bugetară nu este identică cu una fiscală deoarece privește ambele laturi ale bugetului public. Astfel, o consolidare bugetară (o echilibrare a bugetului) poate coabita cu o relaxare fiscală (adică diminuare a fiscalității) dacă se operează și pe latura cheltuielilor astfel încât echilibrul bugetar să nu fie afectat negativ.
Consolidarea bugetară din România în ultimii ani a inclus tăiere de cheltuieli permanente (cu salariile mai ales) și creștere de fiscalitate, mai ales prin suirea TVA. Consolidarea bugetară trebuie să țină cont de restricții, între care existența unui prag sub care cheltuielile nu pot coborî fără a lovi funcționarea instituțiilor, producția de bunuri publice vitale.
În 2012 consolidarea bugetară va continua fără a se modifica filosofia fiscală, fără a se umbla la impozitele de bază. Această consolidare implică, în esență, ajustări importante de cheltuieli. Dacă deficitul pe cash al bugetului public a fost în jur de 4,2% în 2011, în acest an ar urma să se diminueze cu cca două procente din PIB – ceea ce este o corecție bugetară de amploare și care se va vedea în scăderea deficitului structural al bugetului.
Revenirea la nivelul nominal al salariilor bugetare din iunie 2010 și returnarea CASS pensionarilor (ca efect al deciziei Curții Constituționale) sunt gradualizate în așa fel încât să nu ducă la un deficit mai mare de 2,25-2,3% din PIB în acest an. Poate că unii văd mărirea țintei de deficit de la 1,9 la 2,2% drept “relaxare”, dar această interpretare este ridicolă; comparația trebuie făcută cu deficitul din 2011.
Nici vorbă deci de relaxare bugetară cum susțin unii analiști. Drept este că “reparațiile” pe partea de venituri vor afecta bugetul pe 2013, mai ales că vor fi cifre anualizate. Și ar mai putea interveni și modificări de fiscalitate. Dar aceste schimbări, dacă vor avea loc, trebuie să fie însoțite de studii de impact foarte serioase, care să nu erodeze consolidarea bugetară (fiscală) înregistrată până acum.
Are consolidarea o funcție pro-ciclică în condițiile crizei din zona euro? Trebuie spus că România nu are o monedă proprie cu statut de rezervă internațională la care se adaugă gradul înalt de euroizare și dezechilibrele externe structurale.
Consolidarea bugetară nu putea întârzia fiindcă riscăm să scăpăm datoria publică de sub control. Efectul său prociclic poate fi atenuat de, între altele, creșterea masivă a absorbției fondurilor europene (care să protejeze nivelul cheltuielilor publice), colectare mai bună de venituri și ameliorarea eficienței cheltuirii banului public.
Daniel Dăianu este profesor de economie, iar în acest moment este consilierul premierului Victor Ponta
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.