FMI a făcut publică evaluarea aranjamentului de asistență financiară încheiat cu România în mai 2009, coparteneri fiind UE, Banca Mondială, BERD și BEI. Evaluarea spune că acordul a prevenit intrarea României într-o corecție dezordonată a dezechilibrului extern (rezervele valutare la finele lui 2008 acopereau 88% din datoriile externe totale pe termen scurt), fiind însoțit de o consolidare fiscală de amploare. Se remarcă diminuarea deficitului structural al bugetului public de la 8,5% în 2008 la cca 3% din PIB în 2011, menționându-se că ajustarea ar fi putut fi mai graduală, dar că opțiunile de corecție au fost ale autorităților române. Sunt evidențiate măsuri de reformă structurală (salarizare, reformă a pensiilor, piața muncii etc.) ce ar trebui să sprijine sustenabilitatea finanțelor publice și creșterea competitivității. Nota generală a evaluării, implicit a propriei activități, este pozitivă.
În iarna lui 2008, un “sudden-stop”, o înghețare brutală a piețelor financiare cu blocări de finanțare, a creat o amenințare excepțională pentru o economie cu deficite externe mari și cu finanțare prin îndatorare crescândă, cu grad înalt de euroizare. Dar evaluarea trece sub tăcere, în opinia mea, aspecte ce ar ilustra carențe ale programului cu FMI.Este vorba astfel de subestimarea iminenței aterizări forțate a economiei. Chestiunea privește nu atât numere, întrucât peste tot în lume prognoze au fost date peste cap de criză. Dar o economie cu deficite de cont curent de două cifre, cu îndatorare externă privată foarte rapidă, la scadențe mici, cu orientare a investițiilor nu spre tradables (comercializabile), nu avea cum să evite o aterizare forțată severă. Unii au făcut comparații cu Polonia amintind ponderea comerțului exterior în PIB, gradul de intermediere financiară etc. sugerând că dacă va fi recesiune în România ea va fi relativ blândă. Dar Polonia avea deficite externe considerabil mai mici și nici expansiunea creditului nu avusese dinamica din România; și veniturile populației sunt mai mari. Situația României era similară cu a țărilor baltice privind mărimea deficitelor de cont curent și a bulei speculative.
O altă chestiune este de ordin conceptual și operațional. În evaluare se vorbește despre pro-ciclicitatea consolidării fiscale. Se menționează și nevoia de absorbție a fondurilor europene ca suplimentare a resurselor bugetului public. Din nefericire, programul nu a fost construit astfel încât să impună utilizarea fondurilor europene ca instrument contraciclic considerând ajustarea fiscală neîntârziabilă. Este surprinzătoare precizarea din evaluare că “având în vedere agenda încărcată a reformelor… Acordul nu a putut să acorde atenție directă absorbției fondurilor UE (p.16)”; sună a autoreproș, dar greu de acceptat ca justificare.
Fiind membru al PE, în dialog cu oficiali ai Comisiei am subliniat funcția strategică a fondurilor europene în atenuarea pro-ciclicității ajustărilor fiscale.
Și experților de la FMI am exprimat acest gând în februarie 2009 (vezi și articole în ZF in debutul lui 2009). Cum a fost construit, programul a neglijat, în fapt, acest aspect. Dovada este că absorbția de fonduri europene nu a fost prinsă drept criteriu și componentă ale Programului.
Este mult mai ușor să tai cheltuieli decât să te ocupi de eficiența lor, de creșterea veniturilor fiscale (unde România este la coada UE). Abia în vara lui 2010, când s-a operat suirea TVA la 24%, a început să se vorbească despre fonduri europene în mod obsesiv. Însă rezultatele au rămas foarte slabe. Trebuie spus însă că circumstanțele reclamau corecții rapide, în timp ce creșterea încasărilor fiscale nu este treabă ușoară ținând cont de corupția endemică și conivente mari.Apropos de “cheltuieli sociale” ale bugetului: ca pondere în PIB ele nu sunt mari, dar par excesive întrucât veniturile bugetului (mai ales cele fiscale) sunt mici, în principal din cauza evaziunii fiscale. O abordare mai corectă a problemei este cea care își propune creșterea veniturilor fiscale, deoarece o parte mare din ce numim cheltuieli sociale înseamnă investiții în capital uman și social. În domeniul educațional (cât și cum se cheltuiește, calitatea procesului educațional) România suferă de o dezinvestiție!
Daniel Dăianu este profesor universitar, fost ministru de finanțe
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.