Cu toate că acordarea ultimei tranșe de împrumut de la FMI va fi
de folos, România tot va trebui să găsească resurse financiare
suplimentare până în toamna anului 2011 pentru a repune economia pe
picioare. O modalitate de a face acest lucru ar fi emiterea de
obligațiuni “exchangeable” (fiind diferite de obligațiunile
convertibile, fiindcă statul român ar emite aceste obligațiuni și
nu societățile în care statul deține o participare) pentru
acțiunile deținute de statul român în diverse companii cum ar fi:
Transgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturile
Internaționale Henri Coandă și București Băneasa, Alro Slatina,
Transelectrica București, Distrigaz Sud, Distrigaz Nord,
Complexurile Energetice Turceni / Craiova / Rovinari, Oltchim, Oil
Terminal, Petrom, Poșta Română, CFR Marfă etc. Acestea sunt doar
câteva dintre companiile importante în care statul român încă mai
deține acțiuni și care prezintă un interes deosebit pentru
așa-zișii investitorii străini instituționali. Avantajul principal
al obligațiunilor exchangeable este acela că statul român ar putea
strânge fonduri într-un timp relativ scurt (până la sfârșitul verii
2011), păstrându-și în același timp participarea în cadrul acestor
companii (care, după părerea mea, ar trebui menținut pe termen cât
mai lung, întrucât aceste companii ar putea fi o sursă
considerabilă de venit în viitor). Pe scurt, statul ar primi suma X
din vânzarea acestor obligațiuni exchangeable după emitere, iar
pentru o perioadă de 5 ani (această perioadă putând fi mai lungă
sau mai scurtă) statul și-ar putea exercita opțiunea de a le
cumpăra înapoi (la prețul X plus dobânda acumulată). Iar dacă
statul nu le recumpără, atunci cumpărătorii vor avea dreptul să le
schimbe cu acțiunile deținute de stat la companiile
respective.
Acesta nu este un mecanism complicat, și cu atât mai important este
faptul că el a fost practicat cu privire la numeroase companii din
statele membre ale Uniunii Europene (UE). De exemplu, în 1998 Banca
Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a emis primele
obligațiuni exchangeable pentru o companie care activează în
regiunea Europei Centrale și de Est, fapt care a dus la strângerea
a 100 de milioane de dolari de către compania maghiară de
telecomunicații MATAV. Mai recent, această metodă a fost aplicată
în 2004 și în 2009, tot în Ungaria, cu privire la compania
farmaceutică Gedeon Richter, în 2009 statul maghiar strângând
astfel aproximativ 833 de milioane de euro.
Principalul avantaj al emiterii de obligațiuni exchangeable este
acela că România ar putea atrage miliarde de euro în următoarele 12
– 14 luni, păstrându-și în același timp participarea în numeroase
companii de importanță strategică. Cu atât mai important este
faptul că acele companii la care statul încă mai este acționar
majoritar ar putea fi “privatizate” până la mijlocul anului 2011,
chiar dacă statul român nu ar mai fi obligat să-și vândă propriile
acțiuni. Subliniez încă o dată faptul că această metodă a fost
folosită deja în câteva state membre ale UE, fiind astfel o soluție
reală și concretă și nu numai o posibilitatea teoretică.
Astfel, dacă statul român se gândește serios la demararea unor
proiecte majore de infrastructură și la finalizarea unei rețele de
autostrăzi de bază în următorii 3 – 5 ani (de ex. autostrada
Transilvaniei, autostrada București – Brașov și Coridorul European
IV de la Nădlac la Constanța), precum și la reabilitarea rețelei de
spitale (având în vedere faptul că din 1989 nu s-a mai construit
niciun spital de stat important) și a altor proiecte majore de
infrastructură (de ex. reactoarele nucleare de la Cernavodă etc.),
fondurile strânse din emiterea obligațiunilor exchangeable până în
toamna anului 2011 ar putea fi folosite ca sursă de cofinanțare a
statului român astfel încât fondurile UE disponibile în prezent să
poată fi într-adevăr accesate de România.
Ca plan de derulare, guvernul actual (sau guvernul viitor, dacă o
să fie o remaniere până la sfârșitul acestui an) ar trebui să
organizeze în toamna acestui an prin intermediul ministerelor
competente, licitații publice pentru a selecta cel puțin trei bănci
pentru investiții majore și firme internaționale de avocatură cu
vastă experiență în emiterea de obligațiuni exchangeable (care la
rândul lor cu siguranță ar sub-contracta unor bănci și firme de
avocatură locale, asigurând astfel un transfer important de
know-how), selecția putând fi finalizată până la sfârșitul acestui
an. Acest lucru ar însemna ca în intervalul ianuarie – aprilie
2011, toate formalitățile necesare pentru emiteri de obligațiuni
exchangeable ar fi finalizate, iar emiterile propriu-zise ar putea
avea loc în perioada mai – iunie 2011. Astfel, până în august sau
septembrie 2011, statul român ar putea să înceapă să asigure partea
de co-finanțare cu aceste miliarde de euro la proiecte majore de
infrastructură. De asemenea, foarte important este ca simultan cu
procedurile de emitere a obligațiunilor exchangeable să se
organizeze și să se finalizeze și licitații publice pentru
proiectele majore de infrastructură până în luna august /
septembrie 2011. Acest lucru este fezabil, făcând astfel posibilă
derularea concretă a acestor proiecte majore în toamna anului 2011,
ceea ce ar genera un impact pozitiv imediat asupra economiei
române.
Daniel F. Vișoiu este partener în cadrul casei de avocatură Biriș Goran și membru al Baroului din Florida, Statele Unite ale Americii. A scris prezentul articol cu asistența Dianei Zamfir, avocat asociat în cadrul firmei Biriș Goran SCPA
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.