Au mai rămas, din acest an, opt luni. Prea puțin timp pentru ca societatea românească să facă, până la sfârșitul lui 2011, tot ce are de făcut: să ieșim din recesiune, să consolidăm creșterea cu semnul plus și totodată să accelerăm reformele structurale.
Anul 2012 va fi electoral. În toată lumea, în anii electorali, frâiele economiei slăbesc, se produc relaxări care să facă sesizabile acumulările de până atunci. Mai peste tot, pe planetă, în anii cu alegeri, în economie se apasă cu înverșunare pe toate pedalele care pot să-i arate alegătorului, cu deosebire celui din clasa de mijloc, că viața lui ori e mai bună, ori tinde să se îmbunătățească. Dar cu o singură condiție: să fi fost făcute acumulările necesare pentru un astfel de salt calitativ.
Cum va fi în România lui 2012? Partidele, toate, au ajuns la o răscruce de drumuri: fie sunt în pericol să piardă alegerile, fie sunt în fața uriașei răspunderi de a le câștiga. Dar ca un partid ori o coaliție de partide să câștige alegerile va fi nevoie să probeze că știu ce să facă pentru ca viața populației să se schimbe. Oamenii vor să știe cum va evolua realitatea din piața de consum. Sau cea de la fiecare de-acasă, de pe masa în jurul căreia se adună familia. Mai departe îi interesează veniturile, casele, spitalele, școlile, străzile, securitatea persoanei.
Doi ani au fost pierduți în bătălia pentru bunăstare. În 2009 și în 2010 au fost ochite, cu puține excepții, numai țintele din buget. Pentru asigurarea unui echilibru adecvat între venituri și cheltuieli. De 2011 însă e legată o altă șansă: grăbirea proceselor din economia reală. Prin fapte, nu prin vorbe. Fiindcă nimic nu e mai rău decât atunci când vorbele (declarații, promisiuni că va fi accelerată restructurarea, că vor fi repornite motoarele economiei) nu sunt urmate și de fapte. Sau când proiecțiile de relansare economică nu au un sprijin, o bază reală. Leul, relativ stabil, poate fi o oglindă în care să te uiți. Și în care să ai încredere. Dar pentru o masă critică în stare să sprijine relansarea e nevoie de mai mulți indicatori, între care rata șomajului, deficitul bugetar, eficiența, productivitatea și competitivitatea. Atâta vreme cât, într-o țară, toți acești indicatori au rate negative, motorul relansării economice nu-i deloc ușor de pornit.
Iată prioritatea-priorităților: avem nevoie ca de aer de structuri noi, eficiente în economie, care să asigure un alt standard de viață. Din nefericire, cel puțin în acest an, nu se poate face prea mult pentru îmbunătățirea vieții românilor. Dimpotrivă, după ce în 2010 românii au trăit mai rău decât în 2009, e posibil ca, pentru o mare parte a populației, anul 2011 să fie mai rău decât 2010. Și atunci ce rămâne de făcut? Un singur lucru: în 2011, cu deosebire în partea a doua a anului, să fie puse bazele unei relansări veritabile a vieții economice și a vieții sociale. În așa fel încât, începând din 2012, să se producă o îmbunătățire neîncetată a standardului de viață. Dar așa ceva se va întâmpla numai dacă în 2011, în împrejurări economice și sociale încă grele, fiindcă lumea n-a ieșit din criză, vor fi semănate condițiile de îmbunătățire a nivelului de trai începând din 2012.
Totul depinde însă de ce vom semăna. Și de cum vom semăna. În anii comunismului românii s-au obișnuit să semene mai mult pe lângă șosele, pe unde treceau coloanele oficiale, în timp ce mai departe câmpul era lăsat vraiște. Nu de așa ceva avem acum nevoie. România are acum nevoie de o restructurare totală a companiilor. Cu deosebire a celor de stat. Plecând de la adevărul că și în acest an ne confruntăm cu aceleași performanțe șubrede, de care n-am reușit să scăpăm, ce fac să fie extrem de scumpă și o creștere a Produsului Intern Brut cu numai un procent sau două. Motivația multor manageri: n-avem resurse pentru o economie performantă. Dar puține țări dezvoltate au resurse. Au, în schimb, economii competitive. De o economie competitivă are nevoie și România.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.