Oamenii socoteau, în acele vremuri, că o știre înseamnă ceva neobișnuit, cu adevărat remarcabil; și nu este vorba de faptul că în anii ’30 nu existau destule știri, suficiente evenimente, existau doamne care traversau oceanul cu avionul, exploda dirijabilul Hindenburg, apărea hrana congelată și era desenată broscuța Volkswagen, cineaștii realizau “Pe aripile vântului” și “Vrăjitorul din Oz”, Italia se bătea prin Abisinia și Ghandi proclama independența Indiei. Dar lumea aceea care i-a creat laolaltă pe Hitler și pe Churchill, marea criză economică și “Poștașul sună întotdeauna de două ori” avea ceva complex, un amestec de decență, educație, bună-creștere și eleganță care s-a diluat în fumul anilor celui de-al Doilea Război Mondial și s-a topit cu totul în ritm de rock&roll.
Și tot anii ’30 au acumulat ideile care l-au făcut pe George Orwell să scrie, două decenii mai târziu, “1984”. Nu pomenesc aiurea romanul, pe care l-am citit, printr-un concurs de împrejurări, în tinerețe fragedă, într-o perioadă în care România traversa propria distopie. Mărturisesc că singurul lucru pe care nu l-am receptat ca atare au fost “cele două minute de ură” – cele două minute în care oamenii trebuia să se adune în fața ecranelor prezente în fiecare locuință, să privească imaginile celor care le erau, sau cel puțin așa li se spunea, dușmani și să îi urască. Regăseam, în societatea de atunci, nouvorba și ministerele adevărului sau bunăstării, ba identificam chiar elemente de dublugândit, dar nu regăseam ura. Mă rog, nu-l iubeam pe Ceaușescu, dar nici nu-l uram; să zicem că mai nesuferite îmi erau regimul și modul în care lumea se adaptase la regim.
În timp m-am dumirit: Orwell a fost un ins deștept și a scris nu pentru o epocă sau un regim anume, ci pentru toate perioadele și toate regimurile. Ura este acum și ea este puternică pentru că avem multe spaime. Iar spaimele și ura înseamnă putere. Și ignoranța înseamnă putere, completează domnul Orwell.
Motivul lungii introduceri cu BBC, deceniul trei și Orwell este o întrebare simplă: “Dar o pauză nu putem lua oare?”.
O pauză la bătut câmpii aiurea, la analizat performanțele regelui, de exemplu, un răgaz în a arăta aiurea cu degetul spre unii sau alții din cauza cărora n-avem noi astăzi o pauză în programe economice fără rezultat, un moment în care să stăm și să gândim, fiecare, cu mintea proprie, la ce-i de făcut. Să zicem că, uite, nu-i nicio știre de discutat și nimeni pe care să-l urâm, în afară de incompetență, prostie și rea-voință.
În loc de bălmăjit aiureli despre trecutul Prutului – un act istoric pe care trebuie să ni-l asumăm ca atare – poate ar trebui să discutăm despre ce se întâmplă în Grecia, economic, social și politic. Despre o strategie care să așeze România de partea câștigătoare a lumii.
Pentru că lumea astăzi este așa:
1. Pe piersicile din magazinele Wal Mart scrie “produse în Grecia, împachetate în Thailanda” și, completez, vândute în SUA – o imagine simplă a complexității lumii economice pentru care distanțele fizice nu mai au nicio relevanță.
2. Economia turcă este singura din lume care a avut în primul trimestru al anului o creștere de două cifre, de 11%. Fondul îl constituie explozia cererii interne și creditul ieftin, o situație nu tocmai favorabilă, dar, pe de altă parte, turcii sunt o altfel de nație, care va avea puterea să depășească potențiala bulă.
3. Bloomberg scrie despre cumpărătorii de case ieftine din Miami – ei vin din Canada, Venezuela și Brazilia, ultimii fiind campionii achizițiilor de locuințe scumpe, de peste un milion de dolari. Cum a crescut Brazilia? A redus taxele, a dezvoltat infrastructura, a menținut cheltuielile publice la un nivel rezonabil, de 20% din PIB.
4. Singura zonă a cărei pondere a scăzut în PIB mondial în ultimii 40 de ani este Europa, care în 1969 reprezenta circa 36%, iar astăzi numai 25%; SUA s-au menținut la circa 27%, iar Asia și Oceania au crescut de la 15% la peste 25%.
În noua lume globalizată viitorul este al celor înțelepți și prevăzători, al celor care privesc spre înainte. O mai mare deschidere a României spre zona statelor emergente, o diplomație activă, deschisă, un joc abil al compromisurilor și tratatelor economice sunt singurele moduri de acțiune.
Altfel, o să continuăm să urâm și să ne temem.
Dorin Oancea este redactorul-șef al Business Magazin
Această opinie apare astăzi în revista BUSINESS Magazin și o puteți comenta pe www.businessmagazin.ro/opinii/
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.