Dezbaterea în jurul modificării Codului muncii a involuat rapid de la propunerile lăudabile, concrete și de bună credință făcute de Consiliul Investitorilor Străini la o brambureală mediatico-politică. Nu-i vorbă, n-ar fi prima dată când subiecte cruciale pentru viitorul României sunt proiectate în derizoriu de abordarea amatoricească a guvernului, amplificată de parti-pris-urile flagrante ale opinenților.
Mai surprinzător mi s-a părut însă alt fapt: absența din peisajul dezbaterii a celor care ar fi poate cei mai îndreptățiți să se bată pentru modificarea Codului: oamenii de afaceri și managerii cu adevărat importanți ai României, nu cei “reprezentativi”.
Am pus inițial această absentă pe seama de-acum legendarului dezinteres al capitalistului român pentru dezbaterea de substanță. La o analiză mai atentă însă am realizat că alta este cauza: modificarea Codului muncii e un subiect care nu-i privește! Să mă explic.
Companiile private – mici sau mari, profitabile sau neprofitabile, românești sau străine – sunt, fiecare în parte, micro-cosmosuri ale meritocrației.
Într-o firmă privată te angajezi, muncești, avansezi profesional sau, în ultimă instanță, pleci în funcție de cât ești de bun și ce valoare adaugi firmei. Cei care își caută un job în sectorul privat sunt miezul dulce al oricărei societăți, sunt oamenii care își iau viața în serios, care cred în valoarea muncii și a performanței, care au încredere în forțele proprii și care nu se sperie nici de capitalism, nici de competiție. Ei pun pe masa negocierii cu angajatorul privat o anumită etică a muncii care se subînțelege, dacă nu e acceptată chiar de la bun început. De aceea, atât pentru angajatul din sectorul privat, cât mai abitir pentru angajatorul privat Codul muncii e mai degrabă o construcție teoretico-sindicală de a cărui existență sunt conștienți și pe care știu că trebuie să-l respecte – dar care nu le influențează nici viața, nici performanța firmei și în niciun caz nu le reglementează adevăratele relații în interiorul companiei.
Angajatul din sectorul privat nu se simte protejat de Codul muncii, să fim serioși! El se protejează singur prin ceea ce face în fiecare zi la locul de muncă și prin libertatea pe care i-o dă competența de a-și căuta cel mai bun job, de multe ori în afara României. Cât le pasă de Codul muncii milioanelor de români plecați la muncă prin lume? Sunt convins că mult mai puțin decât de faptul că s-a terminat “Dansez pentru tine”.
Carevasăzică în dezbaterea epopeică referitoare la modificarea Codului muncii sunt în fapt doar două părți interesate direct și imediat: angajatul la stat și Guvernul – în tripla sa calitate de angajator, reprezentant al interesului public și, tot mai des, legiuitor de ultimă instanță.
Interesul în cauză al lefegiului la stat nu mai trebuie argumentat, o fac oricum prea mult sindicaliști care mai de care mai arțăgoși. Apoi, dacă admitem că guvernul trebuie să fie reprezentantul interesului public, obligația sa de a promova flexibilizarea pieței muncii este indiscutabilă. Șansa României într-o economie globală tot mai necruțătoare este să-și prezerve măcar bruma de competitivitate pe care o mai are. Orice măsură care ajută întronarea meritocrației și în sectorul public trebuie promovată fără ezitare, orice piedică în calea liberei vascularizări a pieței muncii trebuie eliminată fără a mai lungi discuțiile.
Guvernul a primit pro bono de la reprezentanții sectorului privat deținut de capital străin câteva sugestii de lubrifiere a mecanismelor angajării. Dacă le consideră a fi în interesul public, executivul trebuie să le legifereze și să le implementeze imediat, fără a se mai împiedica de obiecțiile previzibile ale “partenerilor sociali” vădit interesați în menținerea statu quo-ului.
Modificarea Codului muncii nu e nicidecum o chestiune de viață sau de moarte pentru sectorul privat, așa cum e prezentată bombastic astăzi. Capitalul privat acceptă legislația muncii ca pe un cost de a face business în România – acest cost poate fi mai mare sau mai mic, ori poate ajunge prohibitiv astfel încât să-l îndemne pe patron să se relocheze în jurisdicții mai prietenoase sau să alunece spre piața gri. O legislație a muncii stufoasă și ne-echilibrată nu distruge sectorul privat, îi poate cel mult descuraja creșterea pe plan local, împingându-l spre alte zări. Capitalul nu știe ce e patriotismul.
Flexibilizarea pieței muncii este însă esențială pentru recalibrarea sectorului public românesc și crucială pentru menținerea României pe radarele investitorilor fie ei locali sau străini. În decizia de a promova modificarea curajoasă a Codului muncii guvernul ar trebui să privească cu atenție la evenimentele din Orientul Mijlociu.
Niciunul dintre cei 40 de milioane de tineri egipteni care au dărâmat în 18 zile regimul Mubarak nu a ieșit în stradă pentru a protesta că îl dă angajatorul prea ușor afară sau pentru că îl “tratează ca pe un sclav” – ca să folosesc terminologia proletcultistă a unor sindicaliști români. Tinerii arabi și-au cerut în stradă, printre altele, dreptul de a AVEA un loc de muncă și au mers până acolo încât au dat jos un guvern incapabil să creeze cadrul economic și legislativ care să aducă suficienți investitori creatori de joburi.
Modificarea Codului muncii trebuie să aibă în vedere mai cu seamă acest obiectiv de interes public: crearea de noi locuri de muncă în sectoare de viitor, cu valoare adaugată mare. La fel de important, modificarea trebuie să aspire că noul Cod să nu mai fie ceea ce este în bună măsură acum: un Cod al muncii la privat, dar al statului la stat.
Doru Lionăchescu este președinte al casei de investiții și consultanță în fuziuni și achiziții Capital Partners
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.