Probabil că nu aș fi acceptat misiunea dacă o autoritate publică, indiferent care ar fi fost aceea, mi-ar fi cerut să promovez atragerea de capital în România. Asta chiar dacă aș fi onorat să o fac, pentru că am privilegiul să administrez o investiție de aproape o jumătate de miliard de dolari care s-a dovedit un succes strategic, ajungând să fie clasată pe locul 50 în rândul celor mai profitabile întreprinderi din topul Ziarului Financiar. Pur și simplu, ca om de execuție într-o zonă oarecum de nișă, nu aș fi putut să vorbesc despre strategia investițională în România așa de eficient cum o fac analiști specializați pentru așa ceva.

Totuși, mă încumet să vorbesc despre viitorul investițiilor în România și despre șansa excepțională pe care o avem să trezim interesul capitalului străin ca o reacție la un fapt oarecum serios: la summit-ul Ziarului Financiar din 24-25 septembrie, într-un panel de discuții, s-a afirmat că România nu este atractivă pentru investiții. Coarda patriotică a rezonat atunci suficient de puternic încu­rajându-mă să notez astăzi de ce cred că o investiție în România are rațiuni strategice economice, dar și politice, geografice și sociale.

Fără îndoială că ciclul economic nu este prielnic și că ai nevoie fie să fii convins de o evoluție sectorială aparte sau de o piață hiperemergentă, fie să ai o viziune nemaiîntâlnită sau un curaj aproape irațional pentru a mai face o investiție strategică oriunde, cu atât mai puțin poate într-o țară precum România. În condițiile astea, de ce ai face un pas așa de important, aducând să spunem 100 de milioane de euro în țară?

În primul rând, pentru că orice investiție va continua în următorii 5 ani să coste doar jumătate. Restul îl aduc programele operaționale sectoriale finanțate din fonduri europene sau ajutorul de stat pe care-l pune la bătaie Ministerul Finanțelor Publice. Nu, nu este ușor să accesezi bani din cele două surse, însă procesul este suficient de standardizat și transparent pentru ca, urmărind metodologia de lucru prestabilită și având un proiect competitiv, să devii eligibil pentru o co-finanțare prin fonduri europene sau de stat. Și, aviz amatorilor care doresc să starteze centre de dezvoltare și cercetare, există facilități fiscale care prevăd reducerea impozitului pe veniturile rezultate din aceste operațiuni.

În al doilea rând, și asta căpătând semnificații în următorii 4 ani mai mult decât oricând, pentru că România este vecină cu țările din estul european extrem, dar și de cele din Asia Centrală, de Orientul Mijlociu și de nordul Africii – așezată fiind pe niște coridoare decente și sigure de infrastructură, care pot doar să evolueze și să se modernizeze. Este clar că investițiile directe în țările din zonele menționate comportă riscuri mult mai ridicate decât orice alte obstacole s-ar putea ivi în țară la noi și atunci, de ce n-ai așeza o platformă de producție în România, care în timp poate deveni o placă turnantă pentru o populație regională de circa 500-600 de milioane de consumatori. În al treilea rând, dacă ne uităm la politicile fiscale și monetare din prezent și la prognozele din viitor, pentru că putem anticipa un trend de stabilitate, chiar evoluție. Există voință politică pentru aderarea la zona euro, cota rămâne unică și rămâne la 16%, dobânda de referință este respirabilă, iar introducerea normelor europene de IFRS a creat comparabilitatea și armonizarea necesare. Este clar că băncile ar trebui să își repornească motoarele creditării în următorii 3 ani influențate în bine de aceste politici.

Și nu în ultimul rând, mai mult ca sigur pentru că triumviratul creditorilor României, designerul disciplinei macroeconomice din ultimii 3 ani, va fi interesat să direcționeze investiții noi – avem de returnat sume importante către FMI, Consiliul European și Banca Mondială, iar aceștia vor vrea să fie siguri că există PIB-ul care să facă față sarcinilor angajate.

Sunt cu siguranță și alte rațiuni, poate mai pragmatice, care să apropie un investitor de România. Cele patru menționate sunt cele care astăzi mie mi s-au părut a fi cele plauzibile pentru a trage linie și susține că România este atractivă strategic pentru investiții – o investiție însemnând a avea la bază un plan de afaceri curajos pe termen mediu și contextul furnizării de bunuri pentru acoperirea unor nevoi regionale.

Efectul de bază, subdezvoltarea, tradiția industrial insuficient furctificată, austeritatea supraviețuită, resursele accesibile, poziția geo-strategică, siguranța și securitatea, infrastructura în curs de modernizare, repatrierea capitalului uman competent și calificat (și de ce să nu admitem, ieftin). Nu sunt clișee de discurs politic, sunt mai mult ca sigur punctele tari care fac din România a șasea cea mai atractivă țară pentru investiții din Europa pentru următorii 3 ani, conform studiului lui Ernst & Young 2012 European Attractiveness Survey.

O să las la acest punct comentatorii de specialitate să atragă atenția asupra punctelor slabe ale României în ceea ce privește atragerea de investiții. Capăt de listă pentru a reaprinde apetitul pentru investiții în România rămâne însă mult așteptata recredibilizare politică de după alegerile din decembrie 2012. Recredibilizare care ar fi sprijinită probabil și de numirea unui grup de tehnocrați valoroși care să lucreze la elaborarea de politici economice sectoriale de atragere de investiții până în 2020.

Dragoș Damian este CEO al Terapia Ranbaxy

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.