Statisticile de afaceri ale industriei științelor vieții din
țările CEE arată că în număr mare companiile aflate în proprietate
publică și privatizate în anii ’80 și ’90 prin metoda MEBO
(management & employees buy-out) s-au dezvoltat cu succes și că
“responsabilizarea prin împroprietărire” a angajaților a avut
rezultate dincolo de așteptări.
Este de închipuit o astfel de soluție astăzi în cazul spitalelor
din România? Poate funcționa la diversitatea și complexitatea
serviciilor unui spital practica introdusă de fapt de mai multă
vreme în cazul cabinetelor de medicină generală?
Într-un mod simplist, incomplet și nestructurat am redat mai jos un
fel de tablou de bord – un check-list al unor puncte cheie care ar
putea sta la baza împroprietăririi medicilor cu spitalele și
funcționarea noilor instituții private:
n Se trece patrimoniul spitalelor în proprietatea angajaților
spitalului – sub forma de acțiuni, cupoane, alte forme de
repartizare a activelor – avându-se în vedere o serie de restricții
referitoare la înstrăinarea sau schimbarea destinaței
acestuia;
n Se stabiliesc principiile statutare, juridice, administrative și
operaționale (medicale) de funcționare a spitalelor astfel
privatizate și se adoptă o modalitate de conducere de tipul
practicilor de bună guvernare corporatistă în sistem dual (AGA, CA,
CEO);
n Se definesc structura organizațională și
core-business operațional urmând a se canaliza și sustenabiliza
resursele în direcția activităților curente și dezvoltării
strategice care să le susțină;
n Se identifică și contractează
sursele de finanțare:
– publice (asigurările de sănătate, contracte universitare
etc)
– private (coplata, asigurări de sănătate, servicii corporatiste
etc)
– altele (comunitare, de afaceri, parteneriate, externalizări /
internalizări, M&A cu alte spitale etc)
n Se stabilesc și se măsoară indicatori
de performanță – operaționali și financiari – și se introduc
instrumente de evaluare,
control și îmbunătățire a performanței
(analiza).
Ce va face statul după privatizarea spitalelor în privința
asistenței medicale terțiare?
Obligatoriu păstrează în proprietate și administrare sistemul
medical de urgență și instituțiile de interes național sau
public.
Certifică spitalele în baza normelor existente și controlează
standardele de asistență medicală.
Stabilește criteriile minimale de finanțare prin surse publice și
de indicatori de performanță și contractează serviciile spitalelor
exclusiv în baza acestora.
Spitalele să fie ale medicilor. Este oare o idee impracticabilă? Se
poate testa/valida pe un pilot?
Este inutil să amintim aici că noii proprietari ai spitalelor vor
avea tot interesul să vaporizeze practicile blamate în prezent
(risipa de resurse, achizițiile necontrolate, plățile informale,
incompetența profesională etc.) și să contracteze cât mai multe
surse de finanțare private.
În orice caz, înăuntru sau în afara unui astfel de proiect, este de
dorit să se renunțe la demonizarea în masă a medicilor.
Dragoș Damian – CEO al companiei Terapia
Ranbaxy
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.