Eu unul am așteptat cu sufletul la gură ca vechiul meu prieten și veteranul farmaceuticelor, Petru Crăciun de la Cegedim, să anunțe public datele pieței farmaceutice pentru trimestrul 2 și cele consolidate pentru semestrul 1 din 2010, date pe care de fapt industria le știa deja de două luni – și în același timp am așteptat să văd cum va prelua presa de afaceri informația.
Asta și pentru că presa de afaceri știe că datele pentru trimestrul 1 nu sunt relevante, pentru că de-abia începe capitalizarea anului nou, influențele sezoniere sunt importante și variațiile cursului de schimb perturbă substanțial perspectiva.
Și atunci trimestrul 2 aduce mult așteptata clarificare. Așadar, un “avans uriaș” în piața farmaceutică de 35% față de perioada similară a anului 2009, de altfel cea mai bună creștere a unui trimestru 2 din ultimii 5 ani. Creșterea este fără îndoială mai importantă în farmacii, ducându-se până la 40% pentru că dezastrul din spitalele din România a mutat consumul de medicamente de spital în farmacii. Mai mult însă, cresc și volumele cu circa 14,2% în farmacii, asta însemnând cel puțin teoretic un acces mai bun la medicamente. Și dacă experții financiari doresc o analiză și mai detaliată, până și genericele au crescut cu circa 20% prin lansarea unor blockbustere, chiar dacă continuă să stea modest în umbra creșterii exuberante de aproape 50% a medicamentelor inovative.
Așa că, de ce la publicarea acestor date, care arată cel mai mare avans al unei piețe farmaceutice din UE (de fapt probabil din lume) și o utilizare de vârf a produselor de ultima generație, noi toți, pacienții, medicii, farmaciștii și bineînțeles industria, nu am ieșit în piețe pentru a încinge o horă a veseliei?
Pentru că în spatele acestor cifre contextul este complicat, realitatea este întunecată și perspectiva este descurajantă.
În primul rând pentru că “efectul de bază” perturbă grav imaginea – orice creștere este mare față de o bază de comparație mică, cum a fost suprareglementatul trimestru 2 din 2009 – de fapt, consumul de medicamente rămâne la 45 euro / capita, minuscul față de media europeană. La fel, noul curs de schimb intrat în vigoare la 1 aprilie 2010 a dus statisticile în sus, schimbarea marjelor comerciale a intensificat ascensiunea, iar practici marginale neigienice de genul reexporturilor și recirculării completează tabloul “avansului uriaș”.
Și mai ales pentru că în spatele acestor cifre stă un lucru foarte trist: nimic din ceea ce s-a consumat în 2010 nu a fost încă plătit producătorilor, care capitalizează (deja) inconștient piața, fără să monetizeze. Poate că chiar îi interesează soarta pacienților, poate că nu vor să piardă o piață interesantă din punctul de vedere al oportunității pe termen mediu sau poate că riscul defaultului vertical prin stoparea capitalizării a devenit prea mare pentru a te mai opri – indiferent de explicația de afaceri pe care o vor da, producătorii nu au încasat un leu din contravaloarea medicamentelor desfăcute în 2010.
Termenele de plată au ajuns la 300 de zile, nu există un orizont clar de timp în care resursele alocate la rectificarea din august – atenție, la cererea FMI – vor fi debitate, criza de lichiditate emană practici insalubre și sunt slabe șansele ca mai devreme de 2012 această situație să se amelioreze.
Și atunci este clar că vrem ca toată această farsă să înceteze și să stăm la sfat cu autoritățile ca să stabilim o direcție de acțiune pe cel puțin 5 ani de acum înainte, ca să fim siguri că măcar atunci sistemul de sănătate va fi transparent, sustenabil și accesibil întregii populații.
A, și să nu uit să mai spun odată ceea ce eu personal vreau de multă vreme, și anume ca industria farmaceutică să fie privită ca o sursă de dezvoltare industrială și creștere economică pentru România.
Dragoș Damian este CEO al producătorului de medicamente Terapia Ranbaxy
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.