Benjamim Graham, celebrul investitor american care, vreme de câteva decenii, a bătut constant indicii bursieri, afirma în cartea “Investitorul inteligent”, recent tradusă și în limba română, că “piața (bursieră – precizarea noastră) este ca un pendul care oscilează continuu între optimismul nefondat (care face ca acțiunile să fie prea scumpe) și pesimismul nejustificat (care le face prea ieftine). Investitorul inteligent este o persoană realistă care vinde optimiștilor și cumpără de la pesimiști“.

De ce este relativ greu în realitate pentru un investitor pe bursă să își păstreze realismul care, completat cu inteligență, ar trebui să îi asigure obținerea unor randamente mulțumitoare pentru capitalul investit pe o perioadă relevantă de timp? Din mai multe motive, cele mai importante în opinia noastră fiind prezentate mai jos.

Profilul emoțional specific fiecărui investitor

Acesta anulează în majoritatea cazurilor beneficiile unei atitudini riguros-științifice bazată pe calcule și inteligență. Știința denumită “finanțe comportamentale” studiază efectele nocive induse de către temperament asupra comportamentului investițional la nivel de individ, firmă sau societate. Depresia și anxietatea câștigă constant în disputa cu inteligența. Iar când cele două profile psihologice survin la mulțimi covârșitoare de indivizi atunci efectele sunt similare tornadelor. Ceea ce pentru un investitor inteligent nu reprezintă altceva decât o oportunitate. Mai este un aspect important de precizat în consonanță cu factorul emoțional: omul are un comportament animalic simțindu-se bine în turmă. Dacă ceilalți au acționat LA FEL atunci acest lucru reprezintă pentru el confirmarea înțelepciunii deciziei luate. Warren Buffet, creatorul fondului de investiții Berkshire Hathaway și fost student al lui Graham, spunea: “Berkshire cumpără când oile sunt în altă parte“.

Influența “intermediarilor”

Optimismul sau pesimismul este propagat rapid de către brokeri. Îmi răsună în minte și acum “sfaturile” unor brokeri români care, în vara anului 2007, recomandau, pe un post de televiziune specializat, achiziția de titluri la S.I.F.-uri, pronosticând că e o problemă de zile până când indicele de profil BET-FI va atinge nivelul de 120.000 de puncte. La data acelor profeții nivelul se situa la 92.000 de puncte și corespundea unui PER mediu de cca. 30! De atunci indicele BET-FI a coborât timp de câțiva ani și a ajuns la un minim de 7.000 de puncte nereușind să spargă pragul de 25.000 de puncte decât pentru perioade foarte scurte de timp. Pe baza unor calcule personale PER-ul S.I.F.-urilor se situează actualmente în jurul valorii de 8. Este relativ ușor pentru cititor să atașeze etichetele de realism și respectiv optimism exagerat valorilor precedente. Intermediarii au un conflict de interese evident: ei trebuie să asigure rulaj indiferent că fac acest lucru prin încurajarea vânzărilor (susținând pesimismul) sau a cumpărărilor (umflând în fapt balonul speculativ al acțiunilor). Intermediarii joacă un rol nociv major și constant în crearea baloanelor speculative fie că este vorba de bănci, de firme de evaluare, de societăți de asigurare, de agenții de rating sau de brokeri după cum spuneam anterior. Comisionul lor depinde de “sută” astfel că trebuie să facă totul să mărească “suta”. Pentru că și bonusurile de performanță depind, ați ghicit, tot de mărimea “sutei”.

Impactul mass-mediei

Într-o lume globalizată inter-conectată în timp real la un flux informațional gigant anxietatea sau exuberanța se întrețin relativ ușor. Omul selectează informațiile care îi confirmă ipotezele proprii și rămâne orb la celelalte știri. Un exemplu pertinent după părerea noastră este informația cu privire la prețul petrolului. Dacă prețul se majorează, cazul actual generat de instabilitatea politică în creștere în țările arabe, atunci se consideră că acest lucru este de natură să afecteze creșterea economică, știut fiind că țițeiul este un element de cost pentru toate bunurile și serviciile de pe glob. Dacă prețul se reduce apare pe fluxurile de știri interpretarea că această dinamică sugerează fragilitatea creșterii căci cererea relativ scăzută pentru această materie primă determină ajustarea în jos a prețului său. Un comportament realist și depasionat ar trebui să identifice o manipulare informațională, nu credeți?

Un sfat

În calitate de investitor pe piața de capital singurul răspuns valid pe care l-am găsit ca mijloc de apărare în fața acțiunii distructive a emoției, comportamentului de turmă precum și a manipulării informaționale a fost istoria și experiența de decenii relatată în cărțile unor profesioniști ai investițiilor. Este singura și cea mai prețioasă recomandare pe care o pot face celor care fie au investit pe bursă, fie au de gând să o facă. Singurul ingredient care mai trebuie lipsește din păcate din gena poporul român. Numele său este “răbdare”.

Prof. Dr. Eduard Dinu – Academia de Studii Economice din București

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.