Exact acum un an, la începutul anului 2011, au văzut lumina tiparului în Ziarul Financiar câteva rânduri cu rol de dorință a subsemnatului, ca pași înainte spre o normalitate îmbrăcată prea des în haina himerei în România zilelor noastre.
Am recitit acele rânduri curios fiind să văd dacă măcar o parte din cele exprimate acolo s-au realizat în 2011. Mi-am dorit în primul rând o economie de piață funcțională, a se citi bazată pe concurență reală și nu formală. Din păcate, acest lucru nu s-a realizat. Ziarul Financiar abundă de opinii legate de comportamentul anormal al sistemului bancar manifestat în transferarea integrală a necompetitivității interne a acestuia asupra clientului final, conducerea liderului pieței carburanților din România a recunoscut în sfârșit, probabil epuizând toate celelalte “argumente” uzitate până acum gen influența accizelor, că prețurile ridicate de comercializare a benzinei se datorează unui raport cerere-ofertă deosebit de favorabil ofertanților, iar Consiliul Concurenței a aplicat amenzi record în cursul anului 2011 pentru practici neconcurențiale în multe sectoare de activitate. Un singur exemplu legat de sistemul bancar: pe prima pagină a Ziarului Financiar banca verde ce a “inovat” cu creditul în franci elvețieni în România acum cîțiva ani face publicitate “creditului de nevoi personale în euro cu o dobândă de 11,42%”. Dobânda bonificată de aceeași bancă pentru un depozit cu scadența la un an de zile tot în euro este 1,55%. Da, ați citit bine stimați cititori, spread-ul este de aproape 8 ORI!!! Sigur mă aștept la o replică a armatei de specialiști din domeniul bancar care, pentru justificarea acestei marje, va invoca riscul de țară (oricum mai scăzut comparativ cu alte țări similare ca profil României), influența provizioanelor, politica BNR și factorul meteo. Nu mă aștept ca acești specialiști să argumenteze și oportunitatea unor programe de training desfășurate la un hotel de patru stele la munte cu departamentul de vânzări care a vândut ultima oară un credit acum vreo 2-3 ani. Costuri care sunt transferate clientului final. Nu mă aștept să argumenteze prin politica irațională de extindere a rețelei bancare de acum câțiva ani, fiind adesea întâlnite situații în care la 5 blocuri de locuit existau tot atâtea agenții bancare cu costuri specifice de funcționare. Costuri transferate desigur clientului final. Lăcomia din sistemul bancar este ceva mai mare decât la începutul crizei, e tristul adevăr. Ascuns în explicații savante date de șefii operatorilor din sistem. Care anulează toate efectele potențiale pozitive induse economiei reale prin diminuarea ratei de politică monetară de către banca centrală. Și exemplele pot continua din păcate, lista e lungă…O altă dorință viza stoparea sau măcar limitarea exportului de profit realizat de către multinaționalele din România către societățile-mamă. Vise. Opinia publică s-a concentrat pe sistemul bancar scăpând faptul că formele de concretizare pot fi diverse. Un exemplu și în acest caz: Zentiva România finanțează Sanofi-Aventis Franța prin intermediul unui împrumut de cca. 25 de milioane de euro pe care îl tot rostogolește de aproape un an de zile la costuri absolut preferențiale ca să nu le numesc altfel: ROBOR – (minus, sublinierea autorului!) 0,15%. Export de capital în toată regula pe relația România-Franța. Contează cumva faptul că interesul acționarilor minoritari este afectat direct, precum și faptul că Zentiva este încă cotată pe bursa de la București? Mă îndoiesc…
La capitolul dorințe împlinite se cuvine a menționa scăderea semnificativă a inflației în 2011: anul agricol bun a influențat în bună măsură acest lucru. Probabil că și ponderea cartofului în coșul zilnic al românului.
Ziarul Financiar a promovat adesea explicit necesitatea implicării active a oamenilor de bună-credință, fie ei profesori, medici sau oameni de afaceri în actul politic, considerând că astfel lucrurile se pot mișca mai repede în direcția dorită. Este adevărat că implicarea socială este redusă în România, apetența pentru rolul spectatorului fiind ridicată. Să nu uităm însă că un rol major în încurajarea atitudiniii pasive l-a avut tocmai factorul politic care, printre altele, a anihilat complet mișcarea sindicală, lucru nemaiîntâlnit în alte țări. Or, tocmai mișcarea sindicală reprezintă un mijloc de echilibrare a raportului de forțe din economia reală, un mod de protecție împotriva exceselor la care sunt predispuse structurile de tip monopolist caracterizate prin putere ridicată de negociere în raport cu partenerii de afaceri: salariați, clienți etc.
România anului 2011 arată după chipul și asemănarea clasei politice care o guvernează. Și pentru că anticipez replica cititorului la fraza anterioară, închei cu un citat din Petre Țuțea: “În democrație numai întâmplarea naște un mare șef”.
Eduard Dinu este prof. univ. dr. la Academia de Studii Economice din București
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.