În contextul recentelor (și de altfel permanentelor) schimbări legislative în domeniul educației am asistat cu interes nedisimulat la dezbaterea, cu tente evident balcanice indiferent de zona de propagare a opiniilor, asupra nivelului calitativ al sistemului de învățământ din România, mai cu seamă a celui superior.

În calitatea academică pe care o dețin pot fi suspectat cu ușurință de partizanat, fapt pentru care voi încerca să ofer un răspuns dat de către un organism a cărei reputație mondială este greu de contestat – World Economic Forum. Acesta realizează anual Clasamentul competitivității globale a statelor lumii pe baza a trei criterii principale, fiecare incluzând mai multe sub-criterii evaluate:

– criteriul 1 – cerințe de bază cu subcriteriile: instituții, infrastructură, mediu macroeconomic, sănătate și educație primară;

– criteriul 2 – amplificatori de eficiență care include ca subcriterii: educația superioară și training-ul, eficiența piețelor de bunuri de consum, eficiența pieței forței de muncă, nivelul de dezvoltare al piețelor financiare, adaptabilitatea tehnologică și dimensiunea pieței naționale;

– criteriul 3 – factori de inovare și sofisticare – gradul de sofisticare al afacerilor și inovarea.

Fiecare din cele trei criterii principale determină un stadiu specific de dezvoltare a economiei naționale. Astfel, primul stadiu de dezvoltare este cel influențat decisiv de către cerințele de bază (criteriul 1), în timp ce al doilea stadiu este axat pe impactul amplificatorilor de eficiență (criteriul 2). În sfârșit, stadiul al treilea este specific economiilor bazate pe inovare. Nivelul P.I.B. pe locuitor diferă semnificativ între cele trei stadii de dezvoltare: în cazul economiilor aflate în primul stadiu acesta este sub 2.000 de U.S.D., pentru economiile aflate în stadiul doi se situează între 3.000-9.000 U.S.D., în timp ce pentru statele aflate în tranziția către ultimul nivel de dezvoltare indicatorul este cuprins între 9.000 și 17.000 U.S.D.

Evaluarea 2010-2011 poziționează România în stadiul al doilea de dezvoltare a economiei naționale, în care se află și Bulgaria, Brazilia, Turcia, ș.a. În tranziția către stadiul al treilea sunt poziționate Ungaria, Croația, Estonia, Lituania, etc., în timp ce stadiul al treilea a fost atins de către economiile dezvoltate: S.U.A., Japonia, Coreea, Franța, Germania etc.

Pe primul loc în clasamentul competitivității globale 2010-2011 se situează Elveția cu un punctaj mediu de 5,63. România ocupă poziția 67 în acest clasament, cu un scor de 4,16. Totalul țărilor incluse în clasament este de 140.

Evaluarea componentelor specifice primului criteriu în cazul țării noastre precum și locul ocupat sunt redate în tabelul următor:

Singurul subcriteriu la care punctajul obținut, și implicit locul ocupat de România, este superior punctajului mediu total este cel al sănătății și educației primare. Ar fi de remarcat din perspectivă didactică și restanțierii…

Evaluarea subcriteriilor incluse în criteriul al doilea – amplificatori de eficiență, în cazul României este redată în cadrul tabelului 2.

Punctajul acordat educației superioare este depăși doar de către cel obținut de dimensiunea pieței naționale. Din păcate acest potențial avantaj competitiv se erodează constant în cazul România, sporul natural negativ, precum și migrația determinând diminuarea constantă a populației. Punctajele reduse obținute de către subcriteriile doi și trei confirmă aprecierile subsemnatului făcute în cadrul unui articol precedent cu privire la lipsa unei concurențe autentice, singura în măsură să genereze sporuri de eficiență reală pe cele două piețe. În același timp gradul redus de dezvoltare a piețelor financiare este pârghia strategică prin care actorii principali au capitalizat profituri adeseori excesive.

În fine, aprecierea ultimului criteriu pentru România este:

Evaluarea sistemului de educație primar și superior sunt singurele subcriterii, cu excepția unui criteriu cantitativ reprezentat de către dimensiunea pieței naționale, la care România a ocupat locuri sensibil superioare comparativ cu locul din clasamentul general (67). Probabil invocarea unor alte date statistice, cum ar fi creșterea ponderii în exporturi a produselor cu valoare adăugată ridicată, deschiderea Centrului de dezvoltare tehnologică Renault în țara noastră, migrația pe scară largă a medicilor – produse ale sistemului de învățământ autohton totuși, care nu au probleme de adaptabilitate profesională în alte țări etc., susțin cifrele seci anterior prezentate.

Este departe de noi gândul că sistemul de învățământ superior din România în special, nu are multe de făcut în sensul perfecționării parametrilor calitativi în care funcționează atât activitatea didactică, dar și cea în domeniul cercetării. Critica este necesară în acest sens cu o singură condiție fundamentală – să nu vină din partea unor entități poziționate la ceva distanță (cu cel puțin 27 de locuri!!) ÎN URMA celui criticat. Până la urmă sistemul de învățământ nu poate fi imun la bolile induse de alte componente ale “societății” noastre. Și fie-mi permis să afirm chiar că s-a comportat admirabil în aceste condiții!

Eduard Dinu este profesor universitar la Academia de Studii Economice din București

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.