În războiul dintre firme și consumatori s-a inaugurat recent un nou front de luptă: cel dintre producătorii de carburanți și consumatori. Asta după ce anul trecut a fost marcat de exacerbarea conflictului pe frontul “bănci-clienți”. Teritoriul disputat este același: clienții reclamă prețurile prea mari în raport cu puterea proprie de cumpărare. Când războiul se încinge își face simțită în sfârșit prezența și statul care, prin organele abilitate, declanșează acțiuni de control în tabăra companiilor. Se lasă cu câteva amenzi. Care amenzi se vor recupera de către cei în cauză tot pe seama consumatorului final. După care intervine acalmia. Până când conflictul reizbucnește eventual în altă parte…
În economie, la fel ca în alte domenii probabil, puterea de negociere este cea care dictează raportul de forțe. Cine dispune de putere de negociere superioară își impune principalele clauze contractuale: preț, calitate, termene de plată, servicii postvânzare ș.a. În economie proverbul “unde-s mulți puterea crește” nu se adeverește. Este exact invers: cei puțini impun regulile jocului. Un exemplu sugestiv în acest sens o reprezintă OPEC-ul care stabilește prețul țițeiului pe glob, fiind vorba în fapt de un număr redus de țări care dețin rezervele cele mai mari de petrol.
Ziarul Financiar a publicat în cursul anului trecut o analiză a piețelor de bunuri de consum din România, concluzia fiind aceea că majoritatea dintre acestea sunt dominate de un număr redus de competitori, prezentând o structură de tip oligopol. Tendința menționată este aceeași în aproape toate economiile de piață. Ba mai mult, criza recentă a accelerat creșterea gradului de concentrare concurențială: competitorii cu dificultăți financiare fie au falimentat, fie au fost preluați de concurenți mai puternici. Din acest punct de vedere situația din România nu face notă discordantă. Ceea ce atrage atenția este faptul că raportul de forțe dintre cele două tabere a fost permanent dezechilibrat în favoarea uneia singure. Care a profitat de acest lucru.
Pentru a evita eventualele acuze de populism redăm mai jos două exemple, câte unul de pe fiecare front de luptă în parte.
Primul exemplu face referire la evoluția profitabilității Băncii Comerciale Române în anul 2009. În raportul pe anul 2009 al Erste Bank se afirmă: “Marja de dobândă îmbunătățită (sublinierea noastră) a contribuit în mod esențial la venitul net din dobânzi al B.C.R., care a crescut în anul 2009 față de anul precedent de la 749,5 milioane euro la 836,8 milioane euro (cu 11,7%, exprimat în valuta de referință +28,2%)”. Raportul cost/venituri înregistrat de către subsidiara din România a fost în același an de 37,3%, comparativ cu 44,9% (Cehia), 50% (Slovacia), 45,6% (Ungaria), 42,6% (Croația) și 74% (Serbia). Rentabilitatea capitalului angajat în cazul B.C.R. în anul 2008 a fost de 53,4%!! Subsidiara din Ungaria a Erste Bank a obținut o rentabilitate de 34,1%, cea din Slovacia de 27,5%, iar cea din Cehia de 43,3% în același an. În acest timp guvernatorul băncii centrale așteaptă scăderea dobânzilor active…
Al doilea exemplu ilustrează evoluția profitului net obținut la 1 leu vânzări de către Petrom, liderul pieței carburanților din România în perioada 2008-iunie 2010 (vezi tabelul următor):
Așa după cum atestă datele de mai sus, profitul NET obținut de către liderul pieței a crescut în mai puțin de doi ani, perioadă în care economia românească s-a aflat în criză, de 4,2 ori! Dintr-un 1 leu încasat la pompă de către Petrom peste un sfert reprezintă profit net. Este pura realitate în care accizele și alte elemente de natura lor nu mai pot fi invocate. Cel mult eficiența activității de management al costurilor poate fi invocată ca factor de influență. Tot autoritatea monetară centrală își exprimă nedumerirea legată de modul de formare a prețului la carburanți care, logic, alimentează inflația. Iar pericolul inflației tocmai a determinat recent nemodificarea ratei de politică monetară. Și cercul s-a închis. Dacă luăm în considerare și implicațiile nefavorabile ale dinamicii prețului cu amănuntul al carburanților ca element de cost asupra tuturor firmelor, mai cu seamă a celor din segmentul mic și mijlociu care au o putere limitată de negociere, atunci protestele recente par întru totul justificate. Efectele favorabile sunt concentrate la nivelul câtorva societăți, în timp ce consecințele adverse se propagă pe o suprafață infinit mai mare. În acest context atitudinea recentă avută de către un alt mare competitor de pe aceeași piață, atitudine de genul “îmi iau jucăriile și plec”, nu face altceva decât să arate ceea ce trebuia demonstrat…
Echilibrarea raportului de forțe dintre cele două tabere se poate realiza dacă se îndeplinesc măcar două condiții: prima ar fi aceea ca statul, prin organele abilitate, să pună în practică permanent mecanisme de control și supraveghere specifice, nu numai atunci când miroase a praf de pușcă… A doua condiție presupune concentrarea consumatorilor în asociații sau alte forme de protecție și apărare a intereselor specifice de pe fiecare piață căci altfel, în mod evident, milioane de utilizatori în raport cu câțiva furnizori nu au nicio șansă în
a-și impune punctul de vedere. Ar fi și în interesul pe termen lung al firmelor să se întâmple asta. Michael Porter, cunoscut strateg economic, afirma pe bună dreptate că, cu cât nivelul de exigență și educație al consumatorilor din cadrul unei țări este mai ridicat, cu atât acest lucru încurajează firmele să își consolideze capacitatea concurențială pe piețele externe, ajutând astfel implicit și exportul acelei țări.
În războiul dintre firme și consumatori nu vor exista învingători: contracția consumului intern inclusiv ca urmare a exceselor generate de către una din tabere se întoarce ca un bumerang asupra acesteia. Închei cu o frază anecdotică dacă n-ar fi reală: săptămâna trecută, oprind pentru alimentare cu combustibil la o benzinărie, am fost întâmpinat de angajatul de la pompă: “Ce bine că a mai venit și la noi un client azi!!!”.
Eduard Dinu este prof. dr. la Academia de Studii Economice din București
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.