Uniunea Europeană continua se pare pe un drum extrem de păgubos mai ales pentru noii săi membrii, iar România este alături de Bulgaria, fiind cei mai noi membrii al Comunității, în situația cea mai gravă de subdezvoltare evidentă, după orice indicator.
Toți politicienii puternici din UE și analiștii economici pro-UE duc o campanie extrem de activă să convingă de necesitatea Tratatului Fiscal, care să limiteze deficitele statelor la max 0,5-1% din PIB (structural) și 3% din PIB (total).
Se tot vorbește de Grecia, Portugalia, Spania, Italia și mai știu eu care state “inconștiente” care s-au înglodat în datorii pe care, după toate probabilitățile, nu le mai pot plăti, și de acum înainte, NIMENI nu va mai avea dreptul să se dezvolte pe datorie.
Dar oare nu despre asta este vorba? Nu așa s-au dezvoltat marile Puteri Mondiale? Cum să te dezvolți altfel decât pe datorie, cheltuind mai mult decât produci? A încercat cineva la noi să facă acest lucru, și cu toții știm cum a sfârșit.
Nu ne aducem oare aminte de episodul Polonia între 1991-1994, când prin consensul creditorilor, a fost scutită de plata unei importante părți din datorie, aprox. 40 mld dolari? Unde este acum Polonia față de România care a decis cu 15 ani înainte să plătească toată datoria externă și să se dezvolte numai prin forte proprii.
Oare care a fost secretul reconstrucției Europei Occidentale măcinată de primul și apoi mai ales de al doilea Război Mondial? Nu cumva tot o politică agreată cu marea Finanță Mondială de a te împrumuta azi cu o moneda valoroasă, prin pârghiile deficitului bugetar, și de a returna (sau NU, cum arătam mai sus, ca și cazul Greciei de azi) sumele respective peste muuulți ani, la momentul la care s-au devalorizat masiv prin injecții de lichidități ale diverselor bănci naționale în perioada respectivă?
Cum stau oare acum țările dezvoltate din UE la capitolul datorie publică? Păi majoritatea au peste 60% din PIB datorie, iar aproape o treime au peste 80% (Franța, Germania, Belgia, Irlanda, Portugalia). Printre ei se numără și cei mai aprigi susținători ai Tratatului Fiscal. Italia, are aproape 120%.
(Date de pe: http://edition.cnn.com/2011/BUSINESS/06/19/europe.debt.explainer/index.html)
Media celor 27 de state membre este undeva peste 80% din PIB. Iar România, așa cum arătam mai sus, este aproape în cea mai vulnerabilă poziție cu putință în acest caz, pentru că, deși nu a apucat să se împrumute pentru a se dezvolta până acum, așa cum au facut-o alții, acum, în lipsa unor deficite pentru această dezvoltare, este condamnată la subdezvoltare.
Am să încerc să vă explic de ce deficitul bugetar împreună cu împrumuturile luate de Guvern sunt cele mai importante resurse pentru dezvoltare, folosing exemple din UE.
Cele mai avansate țări din UE (Marea Britanie, Franța, Germania, Italia) s-au dezvoltat extensiv pe aceste principii încă din anii 1940-1950, pe datorie. Datoriile publice ale acestor state au crescut vertiginos în perioada respectivă, de la 100% din PIB la peste 300% în unele cazuri, nivelul reducând-u-se apoi DOAR relativ: pentru că PIB-ul lor ca și influența, creștea puternic, procentul datoriei scădea, nu și valoarea absolută, începând cu 1950-1960, adică după ce se investise masiv în capacități de producție, inovație, infrastructură, lucruri care au permis avântul PIB.
Datoria Publică a Marii Britanii de exemplu, a scăzut absolut doar în 2 perioade în ultimii 100 de ani, pentru 2-3 ani, cu valori extrem de mici, pentru a crește apoi masiv de fiecare dată. Din anul 2000 a crescut continuu cu aproape 50% din PIB, iar în nivel absolut, aproape s-a triplat. (Date de pe: http://www.ukpublicspending.co.uk/debt_brief.php)
Alții au făcut-o mai târziu, dar aproape identic, construind pe datorie și pe deficite din PIB de 6-15% ani la rândul, cum ar fi: Italia, Grecia, Portugalia, Spania. România nu a putut să facă asta, ocupată cu îndeplinirea unor criterii stricte pentru Aderare, pe care alții indicau mincinos că le respectă, ajutați și de faimoase bănci de Investiții și Agenții de Rating.
De când a început Criza, deficite de ordinul 10% sunt ceva normal la toate statele dezvoltate, unii mergând chiar și la 31% (Irlanda), deși văd că tot Grecia ține capul de afiș, cu doar 10-14% deficit.
Am senzația tot mai mult că Grecia este acum folosită ca un fel de speritoare pentru a convinge de necesitatea acestor măsuri și pentru a acoperi tot felul de alte situații similare, dar unde probabil ca excepțiile se vor perpetua din diferite motive. De asemenea, cred că ăsta este “rolul” pe care Grecia trebuie acum să îl joace, dar după cum știm, a fost din plin răsplătită pentru asta.
Viitorul României, odată cu semnarea Tratatului Fiscal UE arată că această fereastră de oportunitate din care s-au înfruptat cu succes statele dezvoltate (și unele care oricum au ajuns muuult în fața României) numită deficit și împrumut extern, s-a închis definitiv.
Unii ar spune că aceste Tratate, poate chiar și politica de extindere a UE, au avut și au decât scopul ca decalajul între marile puteri UE și restul statelor să nu se reducă. Nu știu dacă este așa, dar dacă ar fi?
Dacă începe puternic o nouă eră a Colonialismului, prin Globalizare și Uniformizare, prin impunerea unor reguli de către Statele puternice celor mici prin care să fie sigure că nu se pot dezvolta?
Oricum, Liderii noștrii ne-au obișnuit în ultimii 22 de ani să semneze ca “Primarii” tot felul de Tratate și Obligații, fără a face analize de impact asupra acestor reglementări, fără să obțină reduceri de datorie externă sau investiții în țară în schimbul semnăturii, ci doar își negociază cel mult rămânerea la Putere, deși, se pare, nici măcar aici unii nu au reușit.
România merge încă o dată în istoria ei la “sacrificare” benevolă pe “burta goală” în lipsa unor Lideri capabili să negocieze ceva bun măcar pentru urmașii generației actuale, perpetuu sacrificată.
Eugen Dragnea, Absolvent MBA
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.